Profit de 4,6 mil. euro la IKEA
26-Aug-2008 by *** (invitat special pe blog)
Tags: Ikea, Puiu Popoviciu, Ziarul financiar, Baneasa
Moaro Trading, firma care opereaza franciza IKEA in Romania, a terminat anul 2007 cu o cifra de afaceri de 195,8 mil. lei (58,7 mil. euro) si o rata a profitului de 7,8%.
Reprezentantii IKEA nu au dorit sa faca publica pana acum valoarea profitului magazinului din zona comerciala Baneasa marginindu-se sa precizeze doar ca nu aduce pierderi.
"IKEA se bazeaza pe vanzarea in volume mari. Cheia unui profit mai mare nu se regaseste deci intr-o marja, intr-un adaos comercial prestabilit ca sa genereze profit, ci intr-un numar cat mai mare de produse la preturi la care cat mai multi oameni pot sa si-le permita. O marja mare dintr-o cifra de vanzari mica poate fi cu mult mai mica decat o marja mica dintr-o cifra de vanzari mare" a spus Cornel Oprisan, retail manager al IKEA Romania.
Spre comparatie, magazinul din zona comerciala Baneasa operat de Mobexpert a generat anul trecut o marja de 6,1%, cu un profit net de 3,4 mil. lei (1 mil. euro), la afaceri de 55,2 mil. lei (16,6 mil. euro). Magazinul din Pipera al Mobexpert a lucrat anul trecut cu o marja de profit de 11,3%, iar cel din Militari a avut o marja neta de 6%.
In general, retailerii lucreaza cu cele mai mici marje din economie. In medie, marjele de profit din retailul alimentar modern nu depasesc 4-5%, in conditiile in care multe dintre retelele aflate in plina expansiune pe piata locala inregistreaza pierderi financiare. Pe de alta parte, in retailul alimentar cele mai multe dintre retele sunt la limita profitabilitatii.
La nivelul magazinelor IKEA profitul apare abia dupa 2-3 ani de la demararea operatiunilor, conform datelor furnizate de reprezentantii IKEA la momentul intrarii pe piata locala. Si in ceea ce priveste estimarile legate de cifra de afaceri sumele vehiculate initial au fost depasite, astfel ca in anul financiar septembrie 2007 - august 2008 retailerul va ajunge la afaceri de 80 mil. euro. Unitatea din Baneasa a IKEA in care s-au investit 25 mil. euro a generat vanzari pe metrul patrat de circa 2.300 de euro.
Magazinul din Romania se afla intre primele o suta din lume, din punctul de vedere al cifrei de afaceri generate intr-un an.
Inca de la deschiderea primului magazin, reprezentantii IKEA si-au aratat intentia de a investi in mai multe locatii pe piata locala, avansand numarul de sase magazine. De asemenea, IKEA analizeaza posibilitatea de a-si extinde serviciul de telefonie mobila in Romania. Serviciul a fost lansat recent in Marea Britanie, in parteneriat cu operatorul german T-Mobile. Serviciul urmeaza sa fie disponibil si in Irlanda anul viitor, in momentul deschiderii unui magazin.
In Romania, IKEA este o franciza detinuta de Moaro Trading. Actionarii sunt consortiul olandez de investitii Engma, cu 75% din titluri, Turkmall (Olanda), cu o participatie de peste 24%, si Inter IKEA Systems B.V, cu mai putin de 1% din titluri, potrivit datelor Registrului Comertului. In spatele acestor entitati se afla omul de afaceri Gabriel Puiu Popoviciu.
Cel mai discret miliardar roman