Campeanu.ro» Articole» Sport» Ultima secunda

Se spune despre noi ca nu avem mentalitate de invingatori. In 99% din cazuri, asa este. Cel putin, aceasta e parerea mea. Acel 1% insa reprezinta scanteia de speranta. Si pentru acel 1% merita sa te bati pana la ultima suflare, pana la ultima picatura de sange, pana la ultimul cuvant iesit din degetele ce alearga indracit pe tastatura. Noi facem parte din "grupul 1%". Gandind ca Romania poate fi altfel, avem deja mentalitate de invingatori. Haideti sa-i contaminam si pe cei din jurul nostru!

Astazi, vineri fiind, o sa va spun o poveste adevarata. V-am mai marturisit ca am o legatura stransa cu rugbyul, un sport de la care am invatat multe. Un sport care mi-a adus multe satisfactii. Iar cea mai mare, cu siguranta, este o... secunda. O secunda ce s-a scurs din clepsidra anul trecut, la Campionatul European pentru juniori U18 (adica sportivi sub 18 ani). Atunci am avut confirmarea ca o samanta sadita intr-un sol roditor poate creste ca in basme.

Probabil e o reminiscenta de profesor ratat: imi place foarte mult sa lucrez cu oamenii, cu tinerii, in special. Sunt foarte... sfatos si incerc sa aduc pe calea "cea buna" cat mai multi tineri romani. Asa s-a intamplat si cu echipa nationala de juniori, al carui manager am fost anul trecut. Timp de un an am avut discutii despre viata, sport, viitor si, mai ales, mentalitatea de invingator. Am fost impreuna in stagii comando in munti, am mers cu barcile pe Bistrita involburata. Ne-am trezit la ora 02.00 ca sa facem antrenamente. Armata e o gluma pe langa ceea ce am facut noi, in ideea ca meciurile trebuie sa fie doar o finalizare usoara a unor antrenamente complexe si epuizante. Baietii s-au supus fara nici un comentariu.

Si am ajuns la Europene, desfasurate in Italia, in regiunea Veneto (zona Venetiei). Am castigat toate meciurile si ne-am calificat in finala pentru promovarea in primele 8 echipe ale continentului. Partenera de batalie: Spania, echipa cu staff englez, o echipa in care s-au investit foarte multe fonduri. Am inceput bine, ne-am distantat la zece puncte, dar dupa 20 de minute si cateva puncte norocoase ale spaniolilor, ceva s-a rupt in jocul nostru. Noi atacam si spaniolii marcau. Balonul oval nu se lasa deloc culcat sau trecut printre buturi. Mai erau 7 minute de joc si, pe margine, ne uitam unii la altii incercand sa gasim solutia salvatoare. Robert Ion, antrenorul principal, imi spune: "Florin, acum totul tine de Dumnezeu si de vointa baietilor!". A fost aruncat in lupta si ultimul jucator de pe banca de rezerve si am asteptat. Baietii jucau incredibil! Cazan, Georgescu, Petreanu, Munteanu, Valcu, Nistor, Dima, Graur, Sibiceanu, Marinca, Lemnaru (scuze pentru cei pe care nu i-am mentionat aici si care au acelasi merit), copii in preajma majoratului, dar veritabili eroi.

Arbitrul spune ca este ultima faza. Copiii Romaniei sunt la 5 metri de linia de but. O lovitura de pedeapsa (o poti transforma in 3 puncte sau poti incerca eseul, de 5 puncte). Aveam nevoie de minimum 5 puncte pentru a egala (la meci egal, tot noi... castigam datorita numarului superior de eseuri). Baietii se uita spre noi, cei aflati pe banca de rezerve. O singura privire, un singur gest: SE POATE! Urmeaza o faza de manual si Petreanu aduce fericirea. Georgescu pune inca doua puncte pe tabela dintr-o pozitie imposibila si invingem Spania! In ultima secunda de joc. Ne-am calificat! Suntem in primele 8 echipe ale Europei. Am dovedit ca avem mentalitate de invingatori!