Lucian Vasilescu: marturisirea unei grozavii
18-Oct-2010 by *** (invitat special pe blog)
Tags: Lucian Vasilescu: marturisirea unei grozavii
"Anul acesta, 2010, Marele Premiu "Nichita Stanescu" al Serilor de Poezie de la Desesti i-a fost decernat poetului Lucian Vasilescu din Bucuresti. Acolo, pe iarba toamnei din curtea mea parinteasca, am invatat sa tacem impreuna cam de multa vreme. Este tacerea unei prietenii profunde care de cele mai multe ori se refugiaza in poem.
Omul acesta este atit de credincios Cuvintului incit nu iti dai seama cind vorbeste ori cind se roaga. Respira prin lumina unui poem care se vrea zidit. Calatoreste prin lume avind intr-un sipet de aur pudra sfinta a Cuvintului, incit fiecare stea pe care o atinge poarta emotia lui. Lucian Vasilescu locuieste intr-un cosmos in care revelatia se preda inca de la scoala primara. Un prieten imi spunea ca marea poezie a lui Lucian Vasilescu este intotdeauna marturisirea unei grozavii. Repede m-am dus cu gindul la geniul imaginatiei unui copil care vede lumea inalta cit biserica. Despre un prieten, poet adevarat, pot scrie numai cu singele meu, de multe ori esenian, si cu poemele lui inspirate grav direct in paradis. Ca asa spunea despre el cel mai bun prieten al lui, poetul Ioan Es.Pop: Vasilescu acolo unde si atunci cind scrie doare. Lucian i-a invatat pe multi sa inteleaga Maramuresul. O spune raspicat: cine n-a cunoscut Maramuresul sa faca bine sa o faca. Rai pamintesc este. O spun de cind s-a intimplat pentru prima data acolo, 1988, si o repet de atunci mereu si intruna. Scrie cu un fel de admiratie despre civilizatia poetica a Maramuresului. Cu cimitirul lui imaginar (un cenotaf) unde odihneasc, os linga os, litera linga litera de la Nichita Stanescu la Aurel Dumitrascu, de la Marin Sorescu la Calin Angelescu. Cei plecati si cei inca ne-dusi sint, prezenti in tinutul poetic al Nordului - descalecatori si intemeitori, voievozi ai visarii la o lume ireal de frumoasa, asa cum ea este si-al carei nume, fie binecuvintat, se rosteste
Maramures. Cind un poet de seama lui Lucian Vasilescu tine pe umerii Cuvintului admiratia si durerea unui spatiu am socotit ca e nevoie sa ne aratam recunostinta. Prietenia pentru un nume de referinta al literaturii contemporane. Un premiu cu numele celui care a inventat Necuvintele. inchei cu lacrima singelui parintesc chiar cu intelesul lui Lucian: tot ce stiu este ca fara mine lumea ar fi mai buna, ca soarele n-ar mai apune, ca n-ar mai fi luna, doar Dumnezeu ar umbla din casa in casa, intrebind ce s-a ales de lumea lui, pe care o crezuse frumoasa.
Cu Lucian Vasilescu, la Desesti, vineri, 1 octombrie, am invatat ca iarba este nemuritoare poezie. Care tine pamintul sa nu se destrame."
Posted in Articole,
E-@ltfel Romania |
Print |
Twitter posts
Flux RSS