Jurnal de tatic: Cei 3 purcelusi si reflectorul, Teatrul de papusi, Teatrul Tandarica

Jurnal de tatic: Cei 3 purcelusi si reflectorul

30-Oct-2010 by Florin Campeanu

Campeanu.ro» Articole» E-@ltfel Romania» Jurnal de tatic: Cei 3 purcelusi si reflectorul

Tags: Jurnal de tatic: Cei 3 purcelusi si reflectorul, Teatrul de papusi, Teatrul Tandarica

O zi de toamna mohorata. Te uiti pe geam si-ti vine sa te intorci pe partea cealalta. Si sa te trezesti la... primavara. Dar inaintea mea s-a trezit deja cel mai important membru al familiei. The "Decision Maker", ca tot sunt asasinat cu barbarisme din astea de multinationala. "Tati, vino sa vezi cum face REBU curat pe sosea!". Ma desprind cu greu din asternutul cald. Mami e la bucatarie, face exercitii de dezmortire: o cana mare de cafea. Ma duc sa vad ce face REBU. E sambata dimineata, ora 08.00. Pe vremuri, la ora asta ma culcam... Pe vremuri, ce vremuri... Toate la timpul lor, imi zic, precum batranii din Ardeal si atac frontal dormitorul lui Vlad. Pe jos sunt, pe numarate si pe luate, 100 de masini de toate tipurile si dimensiunile. Sa traiasca parintii, bunicii, nasii si prietenii. Neam mare, prieteni multi, parinti inconstienti. Vlad e surazator. Eu incerc sa aflu cum ma cheama. Ciudat, aseara stiam.

"Ce facem si noi azi?" se aude din bucatarie. Vlad este ecoul: "Ce facem si noi azi?". "Mergem la teatrul de papusi", zic. N-o fi prea mic copilul pentru teatrul de papusi? Un prieten mi-a spus ca fata lui a plans trei zile dupa ce a vazut Lampa lui Alladin. Il sun pe cel care le stie pe toate, un prieten cu nume de basm: Spanu. Evident, fata lor minunata a fost la teatrul de papusi de la 2 ani. Perfect, intru pe site-ul teatrului (www.teatrultandarica.ro). Este minunat. Simplu, aerisit, informat, actualizat. Sun la un numar de telefon pentru rezervari, de la 12.00 este capodopera "Cei trei purcelusi". Mi se spune, politicos, ca rezervarile se fac pana vineri dimineata si se ridica pana vineri seara. Am rezolvat-o. Vlad e deja cu ochii mari: "Mergem la papusi!". In bucatarie, sotia termina omleta. Intru in criza si plusez: "Dar ceva sanse sa gasim 3 bilete avem?". Mi se raspunde ca din manual: "Veniti si gasim o solutie. Nu ramane nimeni pe afara, chiar daca se sta in picioare!". Genial. Imi place acest teatru.

Dupa ce reusim sa ne imbracam si sa strangem tot ce avem de luat in 45 de minute, plecam in goana cailor putere la sala Lahovari. Lume ca la circ. Ma rog, ca la teatrul de papusi. O iau inainte, in recunoastere. La casierie, ii zambesc doamnei si ii spun: "Sarut-mana, stimata doamna! Daca-mi spuneti ca nu mai aveti 3 bilete intru in greva foamei si, pe deasupra, voi cere suspendarea presedintelui, a lui Boc si a directorului acestui teatru!". Doamna imi zambeste. A vazut multi ciudati. Totusi, se lasa impresionata si ma fericeste: "Ia uitati, avem 3 bilete pe randul 4!" Intreb, ca prostul: "Asta e in fata scenei, nu?". Doamna imi raspunde, razand: "In spatele scenei nu dam bilete. Acolo stau actorii." Asa cum spuneam, imi place acest teatru.

Ma intorc la masina triumfator. Ii dau lui Vlad biletul, iar el il tine cu atata grija, de parca ar fi un diamant din colectia reginei Angliei. Intram in teatru. Printese, poduri, banci trainice din lemn frumos. Se vede ca n-am mai iesit de mult din casa. Este impresionant pentru mine, la peste 35 de ani. Ma intreb cum e pentru Vlad. Ma uit la el si-l vad atras de tot si de toate. Dar, fire de mecanic (cititi aici), cel mai mult il atrag... reflectoarele.

Pe scena apar cei trei purcelusi. E si un spiridus haios, cred ca are pe putin 2 metri inaltime (om real, nu papusa). O fi din echipa nationala de baschet, face si omul un ban in plus. Se canta, se danseaza, apare lupul. Ma rog, chestii uzuale la o poveste. Vlad se uita cand la scena, cand la un anumit reflector. Actiunea urca in intensitate, e momentul in care lupul incearca sa le darame purcelusului si ultima reduta: casuta din caramida. Lupul sufla, vulpea sufla, ursul sufla si el mai anemic (e intrerupt din hibernare). Copiii din sala sufla odata cu animalele. Vlad e cu ochii pe reflector. "Tati, cine da lumina la reflector?" "E un mecanic in spate, tati!" Vlad e multumit. Lupul ii spune unui purcelus o replica la care pufnesc in ras: "Da, vreau sa ne jucam. Haide sa ne jucam de-a restaurantul. Eu sunt clientul, iar tu esti mancarea!" Apare si bufnita, e magistrala. Vlad e cu ochii pe reflector. Purcelusii danseaza, reflectorul lui Vlad ii urmareste. Vlad urmareste reflectorul. Se termina spectacolul. Copiii inunda scena. Il intreb pe Vlad: "Vrei si tu, tati, pe scena?" Nu prea vrea. Il urc, totusi, pe scena ("Ce, copilul nostru e mai prejos?"), insa Vlad e cu ochii la reflector. Care e stins. "Tati, de ce nu e aprins reflectorul, acum cand sunt eu pe scena?" "Pentru ca tu nu esti purcelus! Sau esti?" "Nu, eu sunt mecanic!" imi raspunde Vlad, satisfacut de raspuns.

Plecam spre casa si ii punem lui Vlad intrebarea standard: "Ti-a placut la teatrul de papusi?" "Da!" "Ce ti-a placut cel mai mult?" "Reflectorul!". Mergeti la teatru. Merita. Si e mai ieftin ca la Mall.

Posted in Articole, E-@ltfel Romania | Print |