Calare pe criza!
14-Mai-2010 by Florin Campeanu
Tags: Calare pe criza!
Am avut marea sansa de a vedea 40 de tari si, implicit, 40 de popoare. Am stat la o bere cu nemtii din Bonn si din Munchen, cu irlandezii din Dublin si Limerick, cu americanii de pe coasta de Est de pe cea de Vest, cu georgienii din Tbilissi si rusii din Krasnodar. Am stat la taclale cu australienii din Tazmania si francezii din Montpellier sau Rouen. Dar nicaieri in lume nu am vazut un popor mai usor de isterizat ca poporul roman. Atat la bine, cat si la rau...
Este suficient sa iasa un analist pe post si sa spuna ca economia a crescut cu 10% pentru ca Mall-urile sa fie luate imediat cu asalt. La fel si agentiile de turism pentru ca, nu-i asa, daca o ducem bine, putem pleca linistiti in concediu... In ceea ce priveste isterizarea ce urmeaza anuntarii unor vesti negative, nici ca se putea gasi o exemplificare mai buna a Mioritei. Atitudinea romanilor (nu toti, dar cei mai multi) este demna de cea a ciobanului moldovean care-i asteapta resemnat pe ceilalti doi sa-l trimita pe "Vesnicele plaiuri ale vanatorii" (vezi Winetou). Nu am auzit, de trei zile incoace (ca tot suntem la Miorita) un roman care sa spuna: "Da, e criza, dar vom trece si peste asta!" Nu. Am auzit doar: "E nasol, frate, si asta nu e decat inceputul" sau "Gata, s-a dus si cu economia romaneasca". Rezultatul imediat al dezbaterilor de pe cele doua televiziuni de
stiri a fost dezastruos: 90% din firme anunta o scadere la jumatate a vanzarilor. Iar criza nici macar nu a venit. A venit doar o adiere. Suficient insa pentru a ne isteriza, pentru a ne considera morti inainte de a trage macar sabia din teaca. Cu o astfel de atitudine, barbatii aia care au murit pe la Plevna, pe la Marasti, Marasesti, Oituz (ca sa nu ma duc mai departe in timp) ne-ar fi anulat istoria, ne-ar fi anulat, in ultima instanta, ca natie. Dar ei au luptat. Au murit, dar au castigat. Pentru ca asa este la razboi. Asa e si in criza.
Nu sunt absolut deloc incantat de faptul ca parintii mei vor avea pensii mai mici. Sau ca sora mea, cadru medical, va primi mai putini bani, acum, cand nepotul cel mare intra la liceu, iar cel mic merge la scoala. Nu cred ca politicienii (alesi si nealesi) au facut ceva pentru ca aceasta criza sa fie evitata. Nu. Am reactionat dupa ce am vazut ca prima transa de bani de la FMI s-a dus ca un puf de stejar purtat de vant. Ne-am speriat dupa ce am platit bugetarii din banii cu care trebuia sa stimulam mediul de afaceri. Mi-e mila pentru zecile de mii de oameni care vor ramane fara serviciu, dar nu mi se pare deloc corect sa stai sa tai frunza la caini in minister pe banii produsi de cei ce lucreaza in mediul privat... In firma in care lucrez sunt 130 de oameni. Multi dintre ei nu au lucrat niciodata la stat, nu stiu ce inseamna sa pleci vinerea la 13.30 acasa. Stiu doar ca daca nu imagineaza noi produse, noi campanii de marketing, risca sa nu-si primeasca salariul la finalul lunii. Iar acest lucru, oameni buni, este cel mai puternic stimulent...
Romania va trece si peste aceasta criza. Poate chiar mai repede decat ne asteptam. Cu seninatatea care ne caracterizeaza, vom descoperi intr-o zi ca totul e bine. Si vom uita peste noapte ca ne-a fost greu, ca nu e normal sa ai 1,8 milioane de bugetari si 6 milioane de pensionari la doar 3 milioane de angajati la privat. Deciziile care acum se iau vor fi neglijate peste cateva luni, poate un an. Si oamenii se vor intoarce in agentii, institutii, ministere. Si totul va fi ca inainte.
Pentru multi, insa, nimic nu va mai fi la fel. Pentru pensionarul care nu are bani sa-si cumpere medicamente, aceasta criza va fi si ultima. Pentru copilul obligat sa doarma fara scutece absorbante din lipsa de bani, traumele s-ar putea sa fie imposibil de sters. Pentru adolescentii incorect instruiti de profesorii ocupati (nu fara temei) cu greva, decizia de a alege intre sport si droguri, bine si rau, va fi tot mai greu de luat. Pentru bolnavul aflat pe masa de operatie, asteptand cu orele un anestezic, imaginea becurilor de deasupra ar putea fi si ultima. Da. In aceste situatii trebuie sa ne crizam, sa ne isterizam. Dar nu sa ne resemnam. Trebuie sa luptam, oricat de comunist sau de populist ar fi acest indemn. Trebuie sa calarim criza precum un cal de rodeo din Texas, nu sa ne lasam calcati in picioare.
Oameni buni, aceasta criza va schimba Romania. Multe firme care au facut bani usor, cu angajati stand plictisiti in magazine si show-room-uri, vor disparea. Si asta nu e rau. Multi pensionari care au speculat un sistem gresit, iesind la pensie pe caz de boala la 45 de ani (fara temei) si lucrand la negru, vor pierde. Sper.
Eu vad criza ca pe o oportunitate. Oportunitatea de a fi luptatori in fata unei probleme grave.
Eu vad criza prin ochii copilului meu de doi ani si sapte luni care, cand il vede pe Victor Ciorbea vorbindu-ne despre cat de bine ne-a fost si cat de rau ne este, imi spune: "Tati, vreau Bambi!". Iar seara, la culcare, vrea lapte.
Pentru laptele copilului meu, ca sa folosesc superba expresie a unor prieteni, sunt dispus sa alerg criza pana o epuizez. E posibil sa nu ma duca neaparat in directia pe care mi-o doresc. Dar, cel putin, voi sti ca nu m-am lasat calcat in picioare si ca am ajuns undeva. Iar de acolo, mai departe, ma descurc.
Este momentul in care se decanteaza barbatii de baieti si femeile adevarate de fetite. Sunt convins ca toti colegii mei de la Rentrop&Straton inteleg acest lucru. Poti alege sa plangi sau poti alege sa lupti cu criza cu zambetul pe buze. Cum nu facem parte din niciun sindicat, suntem obligati sa muncim si sa ne multumim cu rezultatele muncii noastre. Bune sau rele, dar muncite.
P.S. Haideti sa spunem cu totii: STOP CRIZA! In cateva zile vom lansa si un site care se va numi chiar asa: www.stopcriza.ro.
Posted in Articole,
E-@ltfel Romania |
Print |
Twitter posts
Flux RSS