Campeanu.ro» Articole» E-@ltfel Romania» Cum mi-am petrecut vulcanul

Nu aveti cum sa fi uitat celebrele compuneri din clasa a doua sau a treia, avand clasica tema: "Cum mi-am petrecut vacanta". Ele, compunerile, raman in cartea de aur a gimnaziului nostru, alaturi de "Colega mea de banca" si de "Ziua mamei". Ei bine, evenimentele din ultimele zile m-au obligat sa traiesc pe viu o noua... compunere: "Cum mi-am petrecut vulcanul". Interesant si obositor, deopotriva.

Am plecat la Munchen, pe 13 aprilie (13 cu ghinion) impreuna cu 5 colegi, pentru o conferinta SIPA. Pentru cei ce au deschis blogul mai tarziu, SIPA = Specialized Information Publishers Association. Mai multe detalii gasiti aici, inclusiv o fotografie cu subsemnatul si o desciere magulitoare (in calitate de speaker la eveniment): http://www.buchakademie.de/konferenzen/international/program.php?cms=1 . Era Vulcan-1 cum ar spune meseriasii de pe Discovery Channel. Toate bune si frumoase, seminarul - excelent, berea - idem, carnatii - nemaipomeniti, munchenezele - no comment din doua motive: nu mai e cazul si, oricum, dai cu tunul pana gasesti una care sa te faca sa intorci jumatate de cap dupa ea pe strada. Pe 14 erupe Eyjafjallajokull. Mi-a luat 3 minute numai sa-i scriu numele. Situatia este, asadar, complexa. Nimic nu prevestea nebunia. Pe 15 aprilie dupa-amiaza, oamenii incep sa-si puna cateva (mici) semne de intrebare. Dar, seminarul - excelent, berea - idem, carnatii - nemaipomeniti, munchenezele - cum v-am spus mai sus.

Pe 16 aprilie, Vulcan+2, ultima zi de seminar. Dimineata, toti participantii (mai putin cei din Munchen) intra in fibrilatie. Am mai tras 2-3 sesiuni in plen si 2-3 mese r otunde, dar, de departe, masa rotunda cea mai asteptata era: "Cum naiba plecam din Munchen pe la casutele noastre?". Sa notam si ca vreo 20 din participanti sunt cu domiciliul peste Ocean, in SUA. Pupat Piata Independentei, in fapt Salvatorplatz, promisiuni gen "ne vedem la anul" si o luam spre hotel. Incepusem deja sa citim cu si mai mult interes ce se intampla cu Eyjafjallajokull, nu de alta, dar a doua zi, pe 17 aprilie seara, Vulcan + 3, aveam zborul Lufthansa spre casa. Facem un consiliu si decidem ca norul de cenusa se va dispersa, din respect pentru 6 romani participanti la o conferinta in Munchen. Asa ca aplicam aceeasi schema, mai putin conferinta: bere si carnati. Superb. Ne rezervam chiar si niste locuri intr-un autocar care sa ne duca pana la Neuschwanstein, castelul care l-a inspirat pana si pe Walt Disney. Pe la 23.00 ne bagam la somn, convinsi ca a doua zi vom explora Bavaria, iar seara ne vom culca in paturile noastre romanesti. Ceva emotii aveam, colegii din Anglia, SUA, Africa de Sud si Polonia ramanand in Munchen dupa o vizita inutila la aeroport.

Ne trezim sambata dimineata, 17 aprilie. Bagam repede un m.evz.ro (versiunea de mobil a ziarului Evenimentul zilei) si ne covingem ca in Europa e haos. Asa ca facem o sedinta de urgenta si decidem: varianta A - inchiriem o masina, varianta B - plecam cu trenul, varianta C - plecam cu autocarul. Varianta D - facem jogging. Varianta D cade in 10 secunde. Varianta A cade si ea in 5 minute. Cand dam telefon in tara, la agentia de turisim, mai ca suntem luati la misto. Mai repede gasesti o masina de cumparat in fata hotelului decat una de inchiriat in tot Vestul Europei. Asa ca facem repede bagajele si plecam spre gara. Ideea parea simpla: luam bilete, ne duceam sa vedem Neuschwanstein, ne intoarcem si apoi plecam spre casa. Mai simplu spus: Ura si la gara!

In gara din Munchen e ca pe vremuri la alimentara cand se baga carne de porc si oua, in acelasi timp. Iau un bilet de ordine: 1639. Suna destul de lipsit de speranta... Ne uitam mai bine si descoperim ca exista, ca la Gara de Nord, 2 case speciale pentru destinatii la fel de speciale. Asta, desigur, dupa ce am verificat daca automatele dau bilete si pentru Bucuresti. Nu dadeau. Ne asezam la coada si asteptam cam 30 minute. Se face 10.45. O doamna cu o engleza impecabila ne spune: "Wait a moment." Momentul e unul de... vulcan. Dupa vreo 10 minute, timp in care doi turci si trei rusi din spatele nostru ne injura masiv in gand, ne spune: "Am gasit! Un tren pana la Budapesta, apoi schimbati spre Curtici, Arad, Bucuresti. Alles in ordnung?". Cum naiba sa nu fie in ordnung? Cand ne spune pretul ne bucuram ca avem cardul firmei cu noi si ca am facut ceva bani de la inceputul anului. Dublu fata de pretul platit pentru biletul dus-intors cu Lufthansa, pentru un intors cu trenul. Asta e. Nu te pui cu Eyjafjallajokull. Ceea ce nici nu facem. Trenul este la 11.17. In 23 de ore suntem la Bucuresti. Parfum. De ce sa zbori o ora si cinzeci de minute si sa nu vezi nimic cand poti calatori o zi si sa vezi jumatate din fostul Imperiu Habsburgic? Mai sunt cateva minute pana la tren. Luam rapid o sacosa de bere, una de racoritoare si un rucsac de sendvisuri. Vorba aia, romaneasca: stii cand pleci, dar nu si cand ajungi. Luam si un pachet de carti de joc.

Urcam in tren. Fabulos. Ecrane TV peste tot, curatenie de farmacie, prize la fiecare scaun... Intr-un cuvant: civilizatie. O luam rapid din loc si nici nu ne dam seama cand ajungem la Salzburg. Trenul, la 200 km/h, face un "shshshshshshshsh" insesizabil. Austria este de un verde crud. Verdele vietii. Aproape ca-ti dau lacrimile cand treci pe langa un See de-al lor. Magnific. Jucam septica de trei ore si eu nu reusesc sa castig nici macar o mana. Trecem pe macao. Un joc de gandire, prin excelenta:-) Trecem si de Gyor, peisajul se schimba, incet-incet, si, pe seara, ajungem la Budapesta. Gara de Nord este de un lux orbitor pe langa gara din Budapesta. Baietii cu "change money" sunt peste tot. Luam niste pizza ciudata, facuta probabil dupa o reteta de gulas. Schimbam trenul. Din RailJet trecem la RailJeg si ne cazam in corpore intr-un vagon pe care scrie, cu o vopsea corodata de ani si ani, CFR. Nici macar SNCFR. E unul din vagoanele scoase de la naftalina, pentru suplimentarea garniturilor. Partea buna e ca avem locuri la cuseta si ca, in definitiv, plecam spre Romania. Partea proasta este ca mirosul de urina din vagon este atat de intens incat iti dau, din nou lacrimile. Ca in Austria, dar din alt motiv... Iar curentul trage pe la geam de zici ca esti intr-un avion din 1915 sau intr-o decapotabila testata de Clarkson la Top Gear. Cat despre zgomot, trecem de la "shshshshshshshsh" la "tadam-tadam-tadam-tadam", zgomotul atat de familiar pe care l-am auzit in fiecare zi cat am facut naveta Ciulnita - Calarasi. Viteza este naucitoare:-) De la 200 km/h trecem la maximum 60 km/h. Sunt momente in care, daca nu ti-ar fi teama ca trenul nu are putere sa te urmeze, ai lua-o pe jos ca sa te mai dezmortesti...

Il intrebam pe nas, care se imprieteneste cu noi in 10 secunde (suflet de latin, ce vreti...): "Cand ajungem la Arad?". Ne raspunde, romaneste: "Depinde". "De ce?". "De cat stam in vama." Si in vama stam, cu totul, vreo ora si jumatate. Decidem ca e mai eficient sa coboram, jumatate din echipa, la Arad. Nu ca sa mearga trenul mai repede cu mai putin pasageri, dar avem luni un seminar si trebuie sa fim prezenti. Planul initial era sa ajungem sambata noaptea acasa, cu avionul, sa stam duminica in familie, sa luam un avion luni dimineata, la prima ora, si sa deschidem Seminarul National de Fiscalitate si Contabilitate de la Timisoara. Eyjafjallajokull nu a fost insa de acord. In Arad trebuie sa ajungem la 00.15. Ajungem la 02.15. Ce mai conteaza doua ore la ce nor de cenusa a acoperit Romania, Europa, lumea intreaga? Ne dam jos in gara. Ne asteapta o masina de la hotelul timisorean unde organizam seminarul. Servicii occidentale. In 45 de minute suntem sub dus, in 60 de minute bem un wiskey Tullibardine pe care-l da presedintele companiei. Dormim ca dusi pana pe la 10.00. Vulcan+4.

Spre Bucuresti plecam cu masina. Drumul de la Timisoara in Capitala e unul fara istoric. Comunal. Se lucreaza la (aceleasi) sosele de zece ani. Parca ar fi fost opriti periodic de norul de cenusa... Dunarea mai creste putin punctajul unui drum care devine national doar dupa ce trecem de Drobeta Turnu Severin. Ne schimbam la volan si alergam spre casa, pe o ploaie aproape vulcanica. Ajungem pe la 22.00, la timp sa ne sarutam copiii si sotiile inainte de culcare. Vulcan+5. End of story.

P.S. Colegii mei americani sunt inca blocati in Europa. Unii au incercat sa plece cu trenul spre Spania, altii au luat-o spre Londra. Dar de trecut Garla inca nu au reusit. Si e vulcan+6.
P.P.S. Pe vremuri, comunistii ne spuneau ca omul nou a reusit sa invinga natura. zeci de mii de curse au ramas la sol, cu pierderi de miliarde. Sute de mii de oameni sunt blocati prin diverse aeroporturi. Din cauza unui vulcan. De fapt, a unui vulcanas. Am invins natura... Sa ne rugam la Dumnezeu sa nu vina o catastrofa ceva mai rasarita. La cat de disperati suntem, murim inainte sa ne dam seama ce ne-a lovit. Iar moartea, intr-un astfel de caz, nici macar nu este cea mai rea optiune...