Tags: Lectia lui Buddy, italianul care a reusit in America; Idei de Afaceri, Afaceri la Cheie



Acum cateva zile am vazut un film. Nu ma intrebati cum se numea. De la Titanic, n-am mai retinut nici un nume de film. Iar atunci l-am tinut minte pentru ca am suferit cand a murit DiCaprio. Din fericire, l-am vazut dupa cateva luni intr-un alt film si mi-am dat seama ca mama avea dreptate: actorii nu mor asa usor. Iar marii actori nu mor niciodata. Va dau doar 4 exemple: Toma Caragiu, Amza Pelea, Stefan Iordache si Gheorghe Dinica.

Bun. Sa revenim la film. In acest film, difuzat de TVR2 (deci, fara reclame, l-am vazut cam de la inceput pana la final dintr-o... privire), era prezentata povestea vietii unui italian, ajuns in SUA, in perioada aceea interesanta, dintre razboaie. Italianul nostru, Buddy pe numele sau, avea o neliniste. In vreme ce prietenii sai munceau pe rupte, prin fabrici si uzine (sa construiasca, nu-i asa, capitalismul), Buddy vroia sa devina chiar... capitalist. Asa ca, intre doua joburi, testa cate o idee de afacere.


A intrat in... insolventa cu o firma care livra pizza la domiciliu. Normal, era italian. Americanii nu dadusera inca de gustul pizzei. Apoi cu una de inchiriat limuzine. In cartierul sau, populat de oameni nu tocmai bogati, limuzina nu era la mare cautare. N-a renuntat. A mai incercat cu 2-3 idei revolutionare. Dar totul se sfarsea, inevitabil, cu un misto general (cum spune romanul) care se facea pe seama lui la barul comunitatii. Iar campioana la dat picioare in moralul si asa daramat al unui om dornic sa faca o afacere pe cont propriu era chiar sotia lui. Casatoriti de 11 ani. O italianca simpatica, rea de gura si foarte egoista. Dar care, totusi, il iubea. In felul ei. Asta din ce mi-am dat seama si din ce mi-au indus scenaristul si regizorul.


Buddy al nostru a rezistat cu stoicism. S-a gandit ca un mic restaurant, in fapt, o taverna, ar putea sa mearga. Asa ca s-a aruncat cu tot avantul pe acest nou drum. Singur, din nou. Sotia, partenera lui, se ocupa de shopping si, in general, de cheltuit banii familiei. Bun. Ca sa nu va mai plictisesc: pana la urma, Buddy isi gaseste un al doilea job, de noapte, dar si o amanta. Tot de noapte. Care amanta avea toate defectele din lume (inclusiv un copil facut cu un negru - o crima in acei ani), dar si o mare calitate: stia sa asculte. Si sa-l incurajeze pe Buddy al nostru. Care Buddy, incepe sa infloreasca, precum un cires in aprilie-mai.


Sotia lui Buddy se prinde, se incearca o trista punere a batistei pe tambal, dar, exact cand sa se pecetluiasca impacarea, Buddy se ridica si pleaca. La amanta. Care ii devine, peste cateva luni, sotie. Sotie si, interesant, partenera devotata de afaceri.


Taverna se inaugureaza pe tacute, cu un singur client. Un vagabond betiv. Insa italianul nostru americanizat este in al noulea cer. Reusise.


Filmul e, de fapt, o povestire la gura sobei a acelui copil mulatru. Care a devenit proprietarul tavernei, dupa moartea lui Buddy. Iar taverna tocmai sarbatorea, in film, 50 de ani de la primul client servit.


Nimic nu este imposibil in afaceri. Orice iti pui in cap poate fi afacerea secolului. Sau, cel putin, a secolului tau. Dar cu o singura conditie: sa ai alaturi parteneri, de viata sau de afaceri, care sa creada in tine. Care sa te motiveze.


Asa ca, dragi prieteni, inainte de a alege o idee de afacere (colegii mei de la Divizia Editoriala Idei de Afaceri va propun cateva sute aici
), asigurati-va ca nu sunteti singuri. Pentru ca singuri nu veti reusi. Iar daca veti reusi, nu veti fi fericiti.

Mult succes!


P.S. Si reciproca e valabila. Dupa ce ati reusit, nu uitati cine v-a fost alaturi pe lungul drum. Pentru ca renuntarea la ei poate fi o usurare de moment, dar un chin pe termen mediu si lung. Ca sa vorbim tot in termeni business.



căutare personalizată






RSS 2.0 - Campeanu.ro Flux RSS | Ajutor

E-@ltfel Romania | Marketing online | Controlul si reducerea costurilor | Corespondenta de afaceri | Strategii de vanzari | Stirea zilei | Bilete avion ieftine | Sport