Tags: Lucian Vasilescu: Aproape. Atat de departe. De noi, profanii, poezie, Muzeu Literaturii Romane
Inchisi intre pereti de beton, existenti si imaginari, uitam, de multe ori, sa ne hranim sufletul. Suntem bolnavi. Suntem o specie pe cale de disparitie, ocupata prea mult cu decimarea frumosului. Cu decimarea lumii. In locul picturilor, a poeziei, a operetei, alegem mall-urile. In care ne pierdem identitatea. Alergam dupa haine de firma si mancare la fast- food. Si uitam ca sufletul se hraneste cu altceva. Intram ca oile la filme 3D, pe care le privim cu ochelari speciali, dar uitam sa privim in adancul nostru. Si sa vedem acolo adevarata dimensiune. Dimensiunea noastra. Ne-am transformat din oameni, in consumatori. Suntem doar simple mase de manevra pentru directori de marketing care se plimba cu avioanele companiei, spre insulele lor private.
In Romania anilor 2010, daca spui cuiva ca aseara ai citit o poezie, esti luat la misto. Ti se pune un stigmat si cei din jur vorbesc in soapta despre tine: "tipul e ciudat. E ciudat rau de tot. Citeste poezii!...". Eminescu se invata la scoala din inertie. Am intrebat acum cateva saptamani un elev de liceu daca i-a placut "Floare albastra" si s-a uitat la mine cum se uita la un coleg de-al lui care, desi este in Mall, indrazneste sa nu fumeze. Ce tampit. Auzi tu, sa nu fumeze... Cand i-am spus unui coleg de serviciu ca afara este o iarna ca in poeziile lui Alecsandri, omul s-a uitat la mine ca si cum i-as fi spus ca E.T. a aterizat cu nava sa cosmica in curtea din spatele biroului. Sunt demodat. Ma incapatanez sa scriu (modest, recunosc) si sa-i iubesc, sa-i respect pe cei ce au curajul sa publice volume. De proza sau de poezie. De cuvinte. De suflet.
Acum cateva seri am fost invitat la carciuma de la subsolul Muzeului Literaturii Romane. Suna urat carciuma? Posibil. Dar e un cuvant vechi, daca nu ma insel, vine din slava. Am coborat din masina si am intrat in muzeu. Din greseala. Nu mai fusesem pe acolo din facultate. Trist.
La parter, cativa studenti la Conservator inregistrau o arie superba. Momentul parea ireal. Afara, la 10 metri, soferii se injurau pe locurile de parcare. Inauntru, un tanar la vioara repeta o secventa obsedat de perfectiune. Am iesit si am intrat de cateva ori. Ca intr-un film rusesc. Am plecat spre carciuma.
Fum si bere. Oameni speciali. Scriitori, poeti, critici. Ii recunosti dupa infatisare. Poarta veste in loc de costum Armani. Vorbesc calculat si spun atat de multe intr-o singura fraza... Am ajuns exact in momentul in care Lucian Vasilescu povestea cum instalatia de sonorizare nu a mai ajuns. Din varii motive. Ca si cum o instalatie de sonorizare avea ce sa caute in acel loc...
Auditoriul isi tinea, efectiv, rasuflarea! Lucian vorbea ca un om venit in vizita de pe o alta lume. Vorbea soptit, transfigurat. Cu intonatie, atunci cand recita. Un actor desavarsit.
Am gasit un scaun undeva, in spate. Ma simteam ca si cum locul meu nu ar fi fost acolo. Ca un profan ajuns pe teritoriul sacrului. Un prieten de-al lui Lucian (Ion Zubascu), din Tara Motilor, canta colinde. Nici macar ospatarul nu avea curaj sa treaca printre mese. Lucian recita o poezie. Apoi inca una. Si inca una. Ultima este despre Dumnezeu. Imi dau lacrimile. De la Ion Caramitru, recitand Luceafarul la o gala a premiilor UNITER, acum vreo 20 de ani, nu am mai auzit pe cineva sa recite atat de frumos. In plus, aici era vorba de poeziile lui.
O lansare de carte, de fapt, un moment sublim pentru care Lucian si-a invitat prietenii spre a le citi cateva povesti. Si a le ura, prin colinde, Sarbatori Fericite. Oamenii se incing la dezbateri. La critica. Mai stau cateva minute si ies. Sunt profan. Nu merit.
Ajung in fata muzeului. Realizez ca, dupa ce am vazut lumea de dinauntru, nu-mi mai place cea de afara. Pornesc motorul si plec spre casa. La Romana, un BMW cu numere de Bulgaria imi taie calea. Il evit la micron. Din masina "ucigasa" se aud manele. La maximum.
Eu carei lumi apartin?
Iti multumesc, Lucian. Si te invidiez. Pentru ca esti atat de aproape, dar, in acelasi timp, atat de departe. De noi. Profanii...
P.S. "Aproape. Atat de departe" / "Close. So far away". Volumul a fost editat, in colaborare, de catre editurile Vinea si Integral.
Posted in Articole,
E-@ltfel Romania |
Print |
Twitter posts
Flux RSS