Vlad, presedinte!
20-Nov-2009 by Florin Campeanu
Tags: Vlad, presedinte!, alegeri, Basescu, Geoana, Antonescu, Vadim, Becali
Ma suna pe mobilul personal Gigi sa ma invite la meci. Ma suna si George, sa ma invite la acelasi meci. Draci. Cum sa fac, sa nu se supere? Il rog pe seful de cabinet sa le transmita ca tocmai m-a sunat Obama si ca mi-a zis ca avem teleconferinta diseara. Sanchi. Eu si teleconferinta, baba si mitraliera. Mie imi place sa vad oameni la fata. Sa-i domin. Sa le spun ca e momentul sa traiasca mai bine. La capitolul persuasiune, sunt mai tare ca Basescu, Geoana si Antonescu la un loc! Ce naiba o insemna persuasiune? Mi-a spus la un moment dat tipa aia, cu presedintele Angliei, dar am uitat...
Trebuie sa plec in 10 minute. Tocmai s-a turnat asflat pe prima jumatate de metru la Autostrada Transilvania si trebuie sa ma laud cu acest lucru. Iau elicopterul. Cand ajung la fata locului, aflu ca, de fapt, o cifa de beton s-a rasturnat din greseala. Era cifa care se ducea sa toarne fundatia la vila sefului de santier. Plec nervos. Mai venisera si aia de la Realitatea, tot cu elicopterul. Oare n-as putea sa cer in CSAT sa nu mai aiba nimeni voie sa zboare in acelasi timp cu mine? E de studiat.
Revin la Cotroceni. Ora pranzului. Beau un vin rosu si discut cu niste ONG-uri. Copii simpatici, dar fara viitor. O gagica focoasa imi zice ca s-a legat cu lanturile de un vapor acum 2 ani, din motive de poluare. Eu ii zic ca prefer catusele, dar, in lipsa, merg si lanturile. Imi zambeste impertinent si mai ca ma injura. Imi vine sa-i spun: "Mai, animalo!". Tac. ONG-stii pleaca. Vine baiatul meu cel mare, care s-a cuplat cu fata celui mai mare dusman politic. Are ochii rosii. Il intreb daca a plans. Im spune ca nu, ca de-abia a venit din Bamboo. Ma relaxez. Copiii astia chiar stiu sa-si traiasca viata!
E aproape de 5 seara, cand mi se termina programul de presedinte. Ma pregatesc sa o iau spre fast-food, asa cum ii sta bine unui presedinte popular. Opresc sa iau o cafea. Ma uit in jur, cunosc toti clientii cafenelei. Realizez ca sunt angajatii SPP-ului. Doamne, ce speriati sunt oamenii astia! Strang cateva maini pe drum, raspund la doua telefoane date de angajatii unor moguli. Vorbesc monosilabic si rad. Normal.
Se face seara, imi pun costumul Hugo Boss, imi iau sotia si ma duc la Opera. E o doamna, al carei nume se termina un "esco", care canta superb, imi zic colaboratorii. Mie mi se pare ca urla ca muscata de sarpe. Si urla, urla, urla...
"Te duci tu, te rog?". Hait! Ce voce e asta? Si cine plange, ca parca nu e soprana. Ma dezmeticesc. Sotia ma roaga sa ma duc la baiatul nostru, Vlad, care vrea lipic (a se citi laptic). E 03.46, vineri dimineata. Buna dimineata, domnule presedinte Vlad!
Imi iau copilul in brate si ii simt rasuflarea in ureche. N-as da asta pentru toate presedintiile din lume (nici macar pentru cea a Angliei:-).
Oricine va iesi presedinte, sunt constient de faptul ca "lipic" lui Vlad ii voi da tot eu. Tot noi, de fapt. Eu cu sotia. N-o sa vina Vadim, Becali, Antonescu, Geoana sau Basescu sa-mi creasca baiatul. Asa ca ma relaxez, il linistesc pe Vlad, ma intorc in pat si adorm la loc bucuros. Nu sunt presedinte!
Posted in Articole,
E-@ltfel Romania |
Print |
Twitter posts
Flux RSS