Campeanu.ro» Articole» E-@ltfel Romania» Jurnalul fericirii

Sunt un mare laudaros! Spun peste tot ca pot scrie 10 pagini despre un banal pix, dar atunci cand trebuie sa scriu despre cel mai important moment din viata mea de familie ma uit la monitor precum curca in lemne. Cei care au rude la tara cunosc bine comparatia.

Stau in fata monitorului si nu reusesc sa leg doua cuvinte. Nici n-am cum, oricat m-as chinui. Traiesc un mix de sentimente pe care, sincer, nu l-am mai incercat pana acum. Cand am iubit prima data, a fost intr-un fel. Cand m-am dus acasa cu inelul de logodna si am obtinut un DA sincer, mi s-a pus un nod imens in gat. Cand am reusit sa avem cuibul nostru, am plans (si am dormit pe ziare - deh, promisiunea din adolescenta a unui ziarist... ratat). Cand m-am vazut la bordul unei masini frumoase, moderne, de familie, a... noastra, m-am simtit stapanul soselelor.

Dar cand te trezesti la 03.22 si sotia iti spune ca va naste, crede-ma, cititorule drag, ca nu mai poti spune ce simti. Alergi ca un iepure dupa farmacii deschise non-stop, faci sant in jurul patului in incercarea de a fi util si simti, punand mana pe burta sotiei, ca o viata vrea sa iasa si sa-ti spuna: "Hei, sunt copilul tau!"

Tot ceea ce poti face este sa-ti maschezi lacrimile si sa te dai cocos. Sa spui fara noima: "Totul va fi bine", "Trece repede", "O sa vezi, nu o sa te doara deloc!". Insa in sufletul tau este revolutie. Sentimentele se lovesc unele de celelalte si incearca sa iasa la iveala. Peste tot, peste iubire, fericire sau teama se ridica o bucurie profunda: IMPLINIREA.

Incepand de azi, 23 septembrie 2007, blogul www.campeanu.ro are un nou... invitat special. Se numeste Vlad Cristian Campeanu (nume de scriitor, nu-i asa?) si a venit pe lume la ora 18.30. Are o mamica extraordinara, care s-a luptat enorm pentru el. Are un tatic in cautare de cuvinte, mult prea marcat de eveniment ca sa mai poata lega doua fraze normale. Are doi nasi superbi si multi, multi prieteni. Are sansa de a avea patru bunici, lucru de care nu se pot bucura multi copii. Este, logic, frumos si destept. Seamana, dupa context, cu mama sau cu tata, cu bunicul sau bunica si, uneori, cu strabunicul sau strabunica. De fapt, pentru ca nu are decat cateva ore, este doar o bucatica de om. Insa o imensitate de suflet.

Vlad a fost adus pe lume cu ajutorul unui om pentru care s-a inventat "meseria" de doctor. Il cheama Stelian Conci si, alaturi de sotia sa, ne-au invatat sa credem in noi ca familie implinita, cu copii, chiar si atunci cand o problema ne-a stricat fericirea.

Daca am fost prea confuz pana aici, iarta-ma... Iti mai spun doar ca de azi voi tine un jurnal de tatic. Un jurnal al fericirii. Nu este de Steinhardt, este de mine. Cine imi da dreptul sa fiu atat de obraznic si sa fur titlul unei carti geniale? Cum cine? Implinirea! De astazi sunt tata!