Cat de simplu e sa vinzi...
01-Apr-2009 by Florin Campeanu
Tags: Cat de simplu e sa vinzi..., Jurnal de tatic, carte, copii, trafic
Ieri am fost la o conferinta organizata de Banca Transilvania pe tema fondurilor structurale. Undeva, la Cisco, langa Palatul Victoria. O conferinta excelenta, in paranteza fie spus, intr-o locatie de-a dreptul extraordinara.
Am terminat pe la 13.30 si am pornit spre birou, cu masina, pe Calea Victoriei. O greseala imensa, din punct de vedere trafic. In 30 de minute de-abia trecusem de Casa Vernescu. La intersectia de la Ateneu, blocaj total. Ce face romanul nostru cand sta in trafic, la volan? Asculta muzica, vorbeste la telefon sau citeste, cu mandrie, cartea lui de-abia scoasa din tipografie (www.jurnaldetatic.ro).
Iau cartea de pe bancheta din spate si ma uit, admirativ, prin ea. Desi eu am scris-o, sunt suficient de paranoic ca sa sorb cu incantare fiecare cuvant. Aud un claxon. Ma uit, din reflex, in fata. Totul e mai nemiscat decat Sfinxul. Sau Babele, daca preferati. Ma uit in spate, tipa din Mini (sunt din ce in ce mai multe in Bucuresti) e relaxata, isi da cu fond de ten pe obraji. Simpatica. Mai simpatica fara fond de ten, dar de gustibus non disputandum.
In dreapta mea, un tip la vreo 40 de ani, intr-un Toyota, incearca sa-mi spuna ceva. El claxonase. Cobor geamul. "E vreo problema?". "Nu dom'le, nici o problema. Ce citesti? Ca am vazut o coperta rosie interesanta!". Hait! Incearca sa ma agate sau ce naiba? Am avut un mare succes in barurile din Australia (din pacate, neimpartasit din partea mea), dar nu in traficul din Bucuresti. "Domnule - ii raspund - e o carte despre cresterea copilului. Ceva cu povesti reale, cu glume, cu implicarea tatalui, ma rog, mai altfel, asa...". "Aha - zice domnul - si e tare?". Incep sa rad si ii zic: "Normal ca e tare, ca eu am scris-o!".
Omul ramane usor descumpanit. Mai rar te intalnesti cu autori in trafic, la intersectia de la Ateneu, nu? Imi zice: "Si cat costa, dom'le?". "Pai cat sa coste, 29 de lei!". "Si n-ai una in plus prin masina?". "Ba da, am un portbagaj plin!".
Domnul sta cateva secunde contempland sirul nemiscat de masini. "Ia da-mi dom'le si mie una!". Scoate 30 de lei si mi-i intinde pe geam. Ii dau cartea pe care o rasfoiam si 1 leu rest, gasit in torpedou. Omul o ia, relativ macinat de contradictii. Tocmai daduse 29 de lei pe ceva ce nici macar nu frunzarise in Diverta sau la Carturesti. Nici macar pe Internet n-o vazuse, cu o descriere mai de Doamne-ajuta. A dat banul pe vorbele unui sofer. Poate ca nici nu eram eu autorul...
Avansam 3 metri. In dreapta, omul din Toyota. Deschide din nou geamul. Hait - imi zic - vrea sa-mi dea cartea inapoi!. Omul spune: "Auziti?" - eram deja la persoana a doua plural, doar scrisesem o carte, "nu-mi dati si un autograf, sa ma laud la sotie?". "Ba da, cu mare placere!"
Si cobor din masina, coboara si el. Din spate si din lateral, soferii si soferitele se uitau ca la circ. Probabil se gandeau ca o sa ne luam la bataie, asa ca interesul era maxim. Cand colo, eu scot un pix din buzunar, domnul imi da cartea, iar eu scriu textul acela standard cu "Pentru..." care se incheie, invariabil, cu "Autorul" si data. Dupa care ne strangem mainile, ne urcam in masini si ne punem din nou pe asteptat. Am mai stat vreo 10 minute, apoi am inceput sa ne miscam. Fusese o coloana oficiala, ceva, din cate am inteles.
De-acum incolo, la fiecare blocaj in trafic scot cartea la interval. Poate musca vreun client, ca la pescuit:-)
Deci, oameni buni, e greu sa vinzi?
Posted in Articole,
E-@ltfel Romania |
Print |
Twitter posts
Flux RSS