Cum sa ne intretinem optim organismul in perioada frigului?



Tags: Cum ramanem sanatosi peste iarna, iarna, frig, sanatate, stres, viroze, alimentatie



Dr. Alin POPESCU
Specialist medicina sportiva
Medic coordonator F.R. Rugby
Garda1108@yahoo.com

Frigul, umezeala, vremea schimbatoare reprezinta factori de stress importanti pentru organism care adaugati unei stari de suprasolicitare fizica si/sau intelectuala ne pot face susceptibili la actiunea agentilor patogeni. Este bine stiut ca, in anotimpul rece creste incidenta afectiunilor respiratorii (viroze respiratorii, gripa, exacerbarea astmului bronsic, pneumonii etc), conditiile meteo nefavorabile au un impact negativ si asupra celor cu boli cardio-vasculare (s-a constatat o creste a frecventei infarctului miocardic) etc din aceste motive, si nu numai, ar trebui sa acordam o mai mare atentie la modul in care ne ingrijim (alimentatie, exercitiu fizic s.a.)  in aceasta perioada.

Mai multe studii au aratat o predispozitie mai acentuata spre ingrasare in anotimpul rece comparativ cu celelate luni ale anului. Acest fapt poate fi explicat  prin diminuarea activitatii fizice datorita tempraturii scazute, zapezii de afara dar si printr-o predispozitie genetica - cercetatorii sustin ca mostenim de la stramosii nostrii nevoia de a consuma cantitati mai mari de alimente bogate in grasimi, acestea fiind folosite drept „combustibil”, consumul energetic pentru mentinerea temperaturii organismului fiind mai mare iarna.

Ce putem face pentru a avea o iarna fara probleme de sanatate importante? Iata cateva recomandari:

O alimentatie sanatoasa si echilibrata este importanta atat pentru mentinerea si intarirea sistemului imunitar dar si pentru a preveni surplusul ponderal. In alcatuirea dietei pentru sezonul rece trebuie sa tinem seama de varsta, de activitatea desfasurata, de cat de mult timp petrecem in aer liber. Pentru asigurarea unei nutritii echilibrate si evitarea obezitatii, necesarul caloric zilnic trebuie corelat permanent cu tipul de activitate desfasurat. Daca este vorba despre o persoana sedentara si care isi petrece majoritatea timpului in medii incalzite, atunci este de dorit sa isi mentina, pe cat e posibil, dieta de vara: alimente usoare, multe legume si fructe, altfel va iesi din iarna cu cateva kilograme in plus. Lucrurile stau cu totul altfel in cazul peroanelor obligate sa stea mai multe ore la temperaturi negative. In asemenea cazuri, dieta trebuie sa fie mai bogata din punct de vedere caloric.

Pe durata sezonului rece, optiunea fructelor si a legumelor este mai restransa, dar acest lucru nu inseamna ca nu putem sa ne alimentam corect. Putem profita de portocale, mandarine, grepfruit, clementine, kiwi, mere, banane ce sunt bogate in vitamina C si bioflavonoide, de legume precum morcovi, praz, cartofi, varza, conopida etc atat sub forma proaspata dar si congelate sau sub forma de muraturi. Specialistii recomanda sa asiguram organismului cel putin 5 portii de fructe si legume zilnic. De asemenea, se recomanda consumarea a cat mai multe supe calde, care sunt nutritive si nu ingrasa. Este de dorit a se consuma macar o data pe zi supa. Una dintre cele mai simple variante de supe este cea de legume cu carne de pui sau vita, dupa preferinta. Se poate adauga smantana cu un continut scazut de grasime pentru asortarea supei si crochete. O alta recomandare sunt bauturile calde, in special ceaiurile, care ajuta si la prevenirea racelii.


Si aportul de proteine de calitate superioara este important, deoarece ele cresc imunitatea prin intermediul anticorpilor. Iarna se poate consuma un ou pe zi, stiut fiind ca proteina din albusul de ou este asimilata in totalitate. Proteinele nu furnizeaza multe calorii, insa ajuta la mentinerea echilibrul masei musculare, care genereaza caldura necesara in efortul de adaptare la conditiile meteo vitrege.
Cand expunerea la frig este prelungita ponderea grasimilor in dieta zilnica poate sa ajunga la 30 %, ele fiind principala sursa de calorii. Sunt recomandate grasimile vegetale si animale de calitate.

Nu trebuie uitat execitiul fizic care este o componenta de baza a unui stil de viata sanatos.  Pentru mentinerea unui tonus bun, a unei stari fizice si mentale bune, zilnic trebuie facut, macar, minimul set de exercitii de inviorare. Un studiu efectuat in SUA a aratat ca o ora de mers sustinut intr-o zi de iarna insorita echivaleaza cu 2 ore si jumatate de activitate fizica moderata efectuata in casa. Daca, totusi, plimbarile lungi nu sunt o solutie tocmai din cazua frigului de afara, un abonament la o sala de fitness sau orice alta activitate fizica pe care am putea sa o urmam poate fi o alternativa. De asemenea, iarna este anotimpul perfect pentru efectuarea exercitiilor in casa. Toate acestea te vor ajuta sa ai o stare psihica buna si energie pentru intreaga zi.

Suplimentele de vitamine pot fi utilizate ca adjuvant, de preferat prescrise de medicul de familie. Dintre vitamine o contributie importanta o are vitamina C care ajuta la scurtarea duratei racelii si reducerea severitatii simptomatologiei. Mai trebuie tinut cont si de faptul ca vitamina A este un nutrient esential pentru mucoasa sistemului respirator, iar vitaminele din grupul B au si rol antiinflamator, ajutand la ameliorarea simptomelor infectiilor de cai respiratorii superioare.


Totusi, recomandarea noatra este de a va procura necesarul zilnic de vitamine si minerale din alimentatie, de a consuma cat mai natural cu putinta, cu produse de la piata, cat mai putin transformate care au un continut vitaminic corespunzator. Totodata, mancarea gatita este mult mai sanatoasa decat cea instant.
Respectarea acestor sfaturi vor duce la imbunatatirea starii de sanatate, la scadearea riscului de imbolnavire prin intarirea sistemului imunitar si la cresterea tonusului psihic si fizic. In concluzie, cu putin efort, ne putem pastra in forma fizica maxima si sanatosi de-a lungul intregii ierni!



căutare personalizată






RSS 2.0 - Campeanu.ro Flux RSS | Ajutor

E-@ltfel Romania | Marketing online | Controlul si reducerea costurilor | Corespondenta de afaceri | Strategii de vanzari | Stirea zilei | Bilete avion ieftine | Sport