Am primit mesajul de mai jos de la o colega de serviciu. Cititi si luati aminte!

***

Ieri, 23 septembrie 2008, am fost atacata la bancomatul de la BCR Izvor de langa Spring.

O persoana de sex feminin, foarte urat mirositoare, „un om al strazii”, mi-a dat tarcoale dupa ce am introdus cardul in bancomat, in momentul in care operatiunea de scos banii era in curs. Am rugat persoana respectiva sa pastreze distanta regulamentara... Nu stiu daca a inteles exact la ce ma refeream pentru ca s-a apropiat si mai tare de bancomat si se uita insistent la portofelul meu, atingandu-mi si haina. Am scos o bancnota de 1 leu, i-am dat-o si i-am spus ca o rog sa se indeparteze... A schitat un gest ca se indeparteaza, dar in momentul in care bancomatul mi-a livrat suma dorita mi-a prins mana si a incercat sa ma impinga si sa-mi fure banii. A avut loc o mica lupta. Am strigat dupa ajutor si desi la 1 metru distanta se afla un domn intr-o masina parcata pe trotuar, nu a schitat niciun gest. Atunci am strigat in continuare, m-am panicat foarte tare pentru ca nu reuseam sa scap de femeia aceea si am continuat, sa strig dupa ajutor. Intr-un tarziu, un domn care iesise intr-o scurta pauza de fumat a intervenit venind inspre noi si strigandu-i sa ma lase in pace... In fine, dupa ce am scapat de atacatoare... cu picioarele tremurand si cu glasul stins, i-am multumit domnului pentru ajutor.

Dupa stingerea incidentului, o doamna gardian din sediul bancii BCR a iesit intrebandu-ma  ce s-a intamplat ... Oare de ce a iesit daca nu stia ce s-a intamplat? Nu exista o camera de filmat? De ce strigatele mele de ajutor au fost auzite atat de tarziu incat doamna gardian a intervenit dupa stingerea incidentului?

Este tardiv acum... Si totusi, azi, dupa o zi, ma incearca un sentiment de compasiune fata de acea femeie fara adapost. Ce viata grea si urata trebuie sa aiba ca sa recurga la asa ceva!

Dar nu ma pot opri sa ma gandesc... ce s-ar fi putut intampla daca ma injunghia, daca eram si cu fetita mea...     Sper ca acest incident sa nu ma marcheze pentru toata viata.

Dar ceea ce trebuie sa ne dea tuturor de gandit este superficialitatea cu care sunt tratate astfel de situatii, lipsa de implicare a celor care – prin atributiile lor de serviciu –  ar trebui sa intervina si – in general – indiferenta si lipsa de reactie a “spectatorilor”. Speranta B.