O invitatie speciala la teatru
29-Apr-2008 by Liliana Grigore (invitat special pe blog)
Tags: telefonul copilului, teatru, felicitari, copii in dificultate, Teatrul Ion Creanga, strangere de fonduri
Buna ziua si Hristos a inviat!
Dragii mei prieteni altfel, mi-e drag sa va invit din nou la teatru, din partea Asociatiei Telefonul Copilului!
Spectacolul din 1 decembrie 2007, "Alba ca zapada si cei 7 pitici", pentru care colegii mei din Rentrop&Straton au donat mai mult de 60 de bilete, a avut ca si consecinta un Craciun deosebit pentru copiii de la clasele I-IV Draganeasca, comuna Ulmi, Jud. Giurgiu si de la Centrul de Plasament „Orhideea” nr. 8, sector 6, Bucuresti. De asemenea, cumpararea felicitarilor de Craciun a fost un ajutor important pentru alti copii cu situatie materiala dificila.
Haideti sa intindem din nou o mana copiilor cu mai putin noroc! Sta in puterea noastra sa schimbam lucrurile, sa le facem sa curga mai frumos, sa ne simtim mai bine cu noi insine, ajutandu-i pe ceilalti!
Va asteptam la premiera spectacolului "Samanta vrajita", la Teatrul Ion Creanga! Copiii dvs. vor savura aceasta ocazie de a se intalni cu lumea fantastica!
Dumneavoastra puteti cumpara bilete copiilor dvs. sau copiilor carora parintii nu le pot oferi aceasta bucurie, prin donatii.
Pretul uni bilet este 15 lei. Rezervarile si donatiile le puteti face contactand Asociatia Telefonul Copilului la numarul 021-413.00.11. Pentru prietenii, cunoscutii sau necunoscutii care doresc sprijinul meu, va astept la adresa
lilianag02@gmail.com
.
Va multumesc. Sunt bucuroasa sa pot intinde o mana copiilor care au nevoie de noi si sunt sigura ca si dvs. veti face acelasi lucru.
Liliana Grigore
P.S. - Permiteti-mi, va rog, sa redau si mesajul Asociatiei Telefonul Copilului.
INVITATIE LA UMANITATE
Asociatia Telefonul Copilului va multumeste in numele copiilor de la Scoala cu clasele I-IV Draganeasca, comuna Ulmi, Jud. Giurgiu si de la Centrul de Plasament "Orhideea" nr. 8, sector 6, Bucuresti, care, datorita generozitatii si umanitatii d-voastra, au avut parte de un Craciun cu cadouri si multa, multa bucurie.
Asa cum v-am promis, impreuna am schimbat ceva: am adus zambete pe chipurile lor, caldura in suflete si mai mult decat orice, le-am adus speranta ca undeva, cineva, pe care ei probabil nu il vor cunoaste niciodata, se gandeste la ei.
Asociatia Telefonul Copilului 0800 8 200 200 si Teatrul Ion Creanga va invita din nou impreuna cu cei mici, sambata, 17 mai 2008, ora 11, la Sala Mare din piata Amzei nr. 13, la spectacolul caritabil in premiera "Samanta Vrajita". Atunci sarbatorim Ziua Internationala a Copiilor si Telecomunicatiilor, zi oferita de Uniunea Internationala a Telecomunicatiilor tuturor serviciilor "telefonul copilului" din lume. La sfarsitul spectacolului personajele din poveste vor cobori si de aceasta data de pe scena in mijlocul copiilor care vor avea astfel ocazia sa isi cunoasca de aproape si sa se joace cu personajele preferate.
Fondurile stranse cu aceasta ocazie vor fi folosite pentru a sprijini activitatea Asociatiei Telefonul Copilului. Fiecare ajutor este binevenit si multumim pe aceasta cale celor care aleg sa fie alaturi de noi in scopul pe care ni l-am propus: de a face cat mai multi copii fericiti. Zambetul lor depinde de bunatatea si generozitatea Dumneavoastra. Aratati ca va pasa! Pentru ca impreuna putem face orice, chiar si sa schimbam lumea! Si cum putem face asta mai bine decat invatandu-i pe cei mici sa fie mai buni? Sa le oferim copiilor nostri o lectie de bunatate! Va invitam deci la teatru si la ... umanitate! Pentru ca gestul Dumneavoastra conteaza!
Pretul unui bilet este de 15 RON. Rezervarile pentru invitatii se pot face la numarul 021-413.00.11. Pentru mai multe detalii legate de actiunea Asociatiei Telefonul Copilului ne puteti contacta la tel. 021 413 00 11 / 0740 111 468.
Activitatea Asociatiei Telefonul Copilului o puteti urmari pe site-ul
www.telefonulcopilului.ro
. Asociatia noastra va mai organiza actiuni de strangere de fonduri si va cerem permisiunea pe aceasta cale sa va informam in legatura cu locatia si data desfasurarii acestora. Daca nu doriti sa mai primiti informatii din partea Asociatiei Telefonul Copilului ne puteti comunica aceasta trimitand un mesaj in acest sens la adresa de e-mail
telefonulcopilului@telefonulcopilului.ro
. Va multumim!
DIRECTOR EXECUTIV
Catalina Florea