Gemenii nostrii sunt altfel. Nu seamana deloc.

Gruia este slabut cu jumatate de cap mai inalt decat Filip, este o fire romantica si chiar un pic melancolica, stie toate literele din alfabet si ii place sa „faca" puzzle. Filip este indesat, mereu pus pe sotii, stie cateva litere, ii strica frecvent jocul de puzzle fratelui lui dar in acelasi timp el este liderul de idei al „grupului" si avocatul din oficiu al fratelui lui.

Baietii au 3 ani si au inceput sa aiba dialoguri inteligibile si pentru noi, pana acum folosind un limbaj pe care numai ei si uneori mama il cunosteau.

Este o seara frumoasa de toamna. Gemenii ar vrea sa faca inca o plimbare pe afara dar tata intarzie la serviciu. De ce intarzie tata? Mama le explica rabdatoare. Tata este doctor si trebuie sa stea la serviciu ca sa vindece cat mai multi oameni bolnavi. Urmeaza o scurta consfatuire intre cei doi omuleti, dupa care Filip vine sa ne prezinte concluziile:

- Si noi suntem doctori! Eu sunt doctor de bubite, alunite si mizerii, iar Gruia este doctor de gat!

Aici se cere o scurta explicatie. Bubitele sunt cele cu coaja care apar in urma diverselor ciocniri iar alunitele sunt ceva nou care a inceput sa apara in aceasta vara. O alunita descoperita se transforma de cele mai multe ori in bubita in urma incercarilor de a o „scoate". Mizerii sunt toate celelalte „accidente" ale pielii: zgarieturi, intepaturi, vanatai etc. Toate acestea si din cand in cand „rosu in gat" constituie problemele de sanatate cu care se confrunta micii nostii doctori. Rapid isi alcatuiesc si „instrumentarul", si pana sa apuci sa te dezmeticesti Filip a tratat deja cateva bubite, alunite si mizerii cu o carioca (care a extins putin tratamentul si pe bluza) iar Gruia a reusit sa demonteze pompita tensiometrului lui tata, pe care nu se stie cum l-a descoperit, si se straduie sa desfaca o sticluta cu sirop de tuse.

Urmeaza un moment tensionat. Mama se ia cu mainile de cap apoi se incearca atragerea copiilor catre jocuri mai putin periculoase.... Bineinteles ca se lasa cu proteste. In cele din urma cu o urma cu o lacrima de crocodil in coltul ochilor, gemenii se aseaza pe canapea unde Arina se pregateste sa le citeasca dintr-o carte cu poze si povesti. „Tratamentul" cu carioca a fost curatat cu sapun iar tensiometrul si siropul au fost puse bine. Lucrurile par sa se fi linistit dar cartea nu apuca sa se deschida bine cand Filip sare ca un arc de pe canapea.

- Stiu! Si mama e doctor! (urmeaza un scurt moment de panica: Doamne! doar nu o luam de la inceput!) continuarea insa ne pune inima la loc: Mama e doctor de carticele si de colorat!

In cele din urma vine si tatal, mort de oboseala care insa nu mai conteaza cand doua mici vatejuri se napustesc asupra lui. In timp ce il escaladeaza gemenii ii povestesc, amandoi de-o data ultimele noutati.

Este tarziu si cei doi pui de om sunt pusi in patuturi. Urmeaza dragaleala de noapte buna, rugaciunea catre ingeras, inca un sarut ... doua, invelitul si stinsul veiozei. Arunc o ultima privire inainte de a inchide usa ... printre gratiile patuturilor se face un schimb de jucarii si apuc sa vad cum doua manute se intind una spre alta si raman impletite.

Imaginea imi aduce o aroma de psalm: „Iata acum ce este bun si ce este frumos, decat numai a locui fratii impreuna" (Ps. 132; 1).