Campeanu.ro» Articole» E-@ltfel Romania» Sambata de Sus

Tags: Sambata de Sus, concediu, munte, turism, Internet, Fagaras, biserica, religie

---

Vreau sa aduc multumiri unui om incredibil, o fiinta careia nici macar nu ii stiu numele in intregime, pe care am intalnit-o o singura data si care a facut un lucru extraordinar pentru mine.

Acum doi ani, m-am dus trei saptamani acasa, in concediu. O greseala uriasa, pentru ca in momentul in care m-am intors in Bucuresti, mi-am spus ca trebuie sa imi aleg trei locuri in care sa merg, altfel e ca si cum nu as fi avut concediu deloc si m-ar fi ajuns din urma toate depresiile.

Unul din locurile alese a fost Sambata de Sus. Vazusem multe poze pe Internet, citisem despre manastire, imi doream foarte mult sa ajung acolo. Zis si facut. Ma trezesc sambata dimineata, ma duc la gara si iau primul tren spre Fagaras. Ajung in jurul pranzului, stiind de pe Internet ca Sambata e la 9 km de Fagaras. In Tara Fagarasului, insa, un taximetrist ma lamureste ca Sambata de Sus e la 32 de km de Fagaras si la 9 km de satul Sambata de Sus.

Nici o problema, ma descurc. Incep prin a intreba pe toata lumea unde e autogara si de unde pot lua ceva spre Sambata de Sus. Putinii trecatori – ganditi-va, era sambata, iarna, iar Fagarasul e un oras cu un numar mic de locuitori, care nu prea se-ndura sa-si paraseasca cuibul in week-end si sa se preumble pe strazi – ma priveau ca pe o fiinta picata de pe cea lume: nu auzisera in viata lor de autogara, pentru simplul motiv ca nu exista asa ceva in orasul lor. Problema e ca multi nu auzisera nici de Sambata de Sus, ceea ce ma facea sa cred ca nu ma aflu in cel mai fericit loc de pe pamant.

Gasesc, in cele din urma, din cea mai pura intamplare, vis-?-vis de o statie de troleibuz din oras, un autobuz care mergea spre Sambata. Eram in jur de 10 persoane, din care mai mult de jumatate erau prietenii soferului. Dar nu despre asta vreau sa va povestesc, ci despre faptul ca, intr-una din statii, intr-un sat, soferul a coborat din autobuz si a inceput sa se bulgareasca cu prietena lui. Daca va puteti inchipui asa ceva: un loc unde nimeni nu e stresat, nimeni nu se da de ceasul mortii sa ajunga la timp la nu’s ce intalnire, unde nu exista semafoare si, mai ales, unde toata lumea se amuza de ce i-a putut trece omului prin cap "in timpul programului."

Ajung in sat, de aici mai aveam 9 km. Vroiam sa-i fac pe jos, nu erau cine stie ce, dar era iarna si incepuse sa se insereze. Trece o masina plina cu seminaristi, si mai vine una, in care se aflau un domn la vreo 40 de ani, impreuna cu distinsa sa mama. Prietenosi, deschisi, am aflat ca mergeau la manastire pentru o ruga legata de un nou loc de munca. I-am intrebat daca nu stiu pe cineva care ofera cazare. Nu mi-a raspuns, dar cand am ajuns la manastire, in timp ce eu stateam cu mama lui incercand sa o conving sa-mi ia banii de drum (nu am reusit), a disparut pentru cateva minute. Cand s-a intors, mi-a dat cheile de la una din cele mai frumoase camere in care am stat, mi-a spus ca masa se serveste de trei ori pe zi si ca pot sta gratis pana a doua zi fara nici un fel de griji.

Era ireal de frumos ceea ce mi se intampla. Am iesit la un moment dat din uimire si m-am dus la utrenie. Biserica de la Sambata e cocotata pe niste trepte, slujba s-a tinut aproape in intuneric, erau aprinse doar cateva candele si lumanari, mirosul de tamaie plutea peste tot, iar calugarii erau niste fiinte pogorate din alta lume. Iar la sfarsit, cand preotul a spus: "Binecuvantarea lui Dumnezeu, care a creat Cerul si Pamantul", puteai percepe ca lucrurile astea se intampla chiar acum in jurul tau, ca Dumnezeu creeaza acum Cerul si Pamantul, iar tu esti martor la o atari minune.

Dupa slujba, ne-am intalnit si am mers la masa. Vreau sa va spun ca acolo se manaca la fel ca in Evul Mediu, iar eu sunt indragostita pana peste poate de Evul Mediu: calugarii stau la mese lungi, intr-o sala gotica, luminata de candele. Iar bucatarul era un tatar din povesti, care sunt sigura ca la fel arata si pe vremea lui Brancoveanu, si care gatea cea mai gustoasa mancare din tinut.

Noptile la Sambata de Sus sunt magice: era iarna, incepuse sa ninga, stelele priveau cu mirare la frumusetea locului, iar tacerea de basm era mangaiata doar de glasul preotilor si al slujbelor care tineau pana tarziu.

A doua zi, la pranz, aceeasi problema: cu ce ajung inapoi in Fagaras, si de-acolo in Brasov. Daca va spun ca un autobuz se afla deja la poarta manastirii, si ca am calatorit gratis pana la Brasov, sigur n-o sa ma credeti. Dar se intampla minuni, uneori ni se intampla lucruri din cale-afara de frumoase, carora le ramai recunoscator toata viata. Recunoscator pentru ca ti-au aratat o alta dimensiune a lumii, una pe care o credeai demult pierduta. Ti-au aratat ca lucrurile, si oamenii, pot fi si altfel. Pentru ca au curajul sa fie altfel.