Campeanu.ro» Articole» E-@ltfel Romania» Jurnal de tatic. Episodul 10: O zi din viata unui bebe de 4 luni

Tags: O zi din viata unui copil de 4 luni, sugar, lapte, fericire, parinti, copil, mama, tata, pampers, biberon, baie, somn, desprecopii.com

---

De multe ori ma surprind uitandu-ma la baiatul nostru, Vlad si intrebandu-ma ce gandeste oare un copil de 4 luni... Trece atat de repede de la o stare la alta incat, fara sa fiu psiholog, imi dau seama ca in creierasul sau lucrurile de-abia incep sa se aseze. Asa cum este si firesc, de altfel. Pentru ca inca nu se poate exprima, decat printr-o serie (din ce in ce mai lunga, e adevarat) de gangureli superbe, am decis ca in acest episod, la fel ca in cel cu botezul, sa-i dau din nou... cuvantul scris.

Duminica... Imi place foarte mult duminica. E una din acele zile cand sunt acasa amandoi, cel inalt, cu par cret, si cea mica, cu voce blanda, care sta mereu cu mine. Am decis sa dorm mai mult, sa-i las si pe ei sa se odihneasca. Asa ca am dat trezirea la 07.45. Cum adica ce inseamna "am dat trezirea?". Simplu: am inceput sa strig din patutul meu: "Haideti, sus, e o zi superba!". V-am pacalit. In realitate, am spus de vreo 4-5 ori "meeee" si "eeee", iar afara nici nu era asa frumos.

Prima s-a trezit mama, ca de obicei. El a mai stat cateva minute, dar dupa alte cateva "triluri" l-am dovedit. N-au avut ce face si m-au luat intre ei, in pat. Imi place asa mult sa dorm in patul cel mare... E plin de mirosuri noi, de imagini noi si ma pot juca in voie cu parul ei si nasul lui. Ca sa le arat ca am mai crescut, si pentru a nu le strica ziua, am hotarat sa-i mai las o ora. Asa ca i-am studiat cum respirau incet, cu ochii inchisi si am dat din maini ca un luptator de kung-fu. Interesant, am observat ca atunci cand vreau sa prind ceva, mana stanga ajunge prima. Care o fi smecheria?

Totusi, aveam pampersul plin si mi-era foame, deci am trecut la actiune. Uimitor cat de repede reactioneaza! Un alergator pe 100 de metri nu are viteza lor de reactie. El a fugit in bucatarie (cum ce e aia bucatarie? Bucataria e regatul biberoanelor!), iar ea m-a dus la mine in camera si m-a asezat pe masa de infasat. Am inceput, normal, sa rad. Imi place atat de mult cand ma schimba, cand pot sa dau din picioare ca si cum as merge pe bicicleta in Turul Frantei... Cand a vazut ca rad, s-a mai linistit. L-a chemat si pe el si s-au bucurat amandoi . El i-a zis ei: "Sa-i mai spunem un Tatal Nostru, ca-l deochiem". Dupa care a urmat masa, la care am papat tot biberonul. Si cei doi iarasi s-au bucurat. Ciudat, se bucura pentru lucruri atat de normale...

Schimbat si satul, am ajuns la mine in patut. De cateva zile am niste albinute care se rotesc ca nebunele in cerc. Probabil ca asa zboara ele... Dintr-o cutie cu butoane lipita de marginea patului ies niste sunete ciudate, un fel de muzica de pian. Uneori, sincer sa fiu, imi vine sa urlu de la muzica asta. Alteori ma linisteste. Dar cel mai frumos e cand e apasat un buton albastru. Incep sa cante privighetori, sa se auda rauri de munte, valurile oceanului. Din ce l-am auzit pe tata vorbind, ar trebui sa adorm de la aceste sunete. Deocamdata nu adorm, ci fac pipi ca un elefant, de trebuie sa fiu schimbat din ora in ora.

In patut am o groaza de prieteni. Unii se pot misca (rata, broasca, ursul cel mare), altii stau lipiti de un pled. Am senzatia ca broasca vorbeste, cand tata apasa un buton se aud niste voci din interior. Or fi oameni ascunsi acolo? Rata nu vorbeste decat cand o ia tata sau mama in maini si mi-o aseaza in fata. Saracii, nu realizeaza ca eu mi-am dat seama de o luna ca rata e din plus si ca vocile sunt ale lor. Oricum, sunt haiosi foc, cum se pitigaie si se stramba... Stau in patut de aproape o ora, fara sa plang. Si eu ma mir de acest lucru! Ii aud pe parinti vorbind despre nu stiu ce vizita. Vai, cat de mult imi plac vizitele! Ma iau toti in brate, vorbesc cu mine, ma gadila. Iar eu le zambesc, pentru ca am vazut ca asta le place cel mai mult.

Mananc din nou. Sunt fericit! Doamne, cat de bun poate fi laptele asta! Mai umplu un pampers si decid sa o fac fericita pe mama: adorm. Asta, normal, dupa ce sunt leganat cam o jumatate de ora si plang de doua ori atunci cand mama se opreste. Visez frumos, pentru ca rad in hohote in somn. Ma trezec la 16.30 verde ca un gazon irlandez. Parintii mei n-au dormit. El e in fata televizorului mic, cred ca e un calculator. Ea e prin bucatarie. Strig din nou: "Hello, e cineva pe aici? Voi ati mancat? Ca mie imi este foame!" Nu mancasera. Si nici n-au mai apucat, ca le-am luat-o inainte. Si iar mananc, ca un rege, in brate la mama.

Vin musafirii. Pe el parca l-am mai vazut. Daca nu ma insel, este chiar primul om pe care l-am vazut in viata mea. Da! Este doctorul cu care a nascut mama. Si unchiul meu. Ea este doamna aceea minunata care a tot vorbit cu mama cat am stat eu in burtica ei. Interesante discutii. Particip la ele gangurind si salivand (la propriu, nu la figurat). Doctorul e tare jucaus. Ne jucam pana cand oboseste, desi, bizar, il aud spunand: "Sa-l mai lasam, ca-l obosim prea mult!". Imi vine sa strig: "Nu-i adevarat, imi place, mai vreau!". Sunt pus inapoi in pat si revin la ursuletii de pe pled pe care-i intreb ce au mai facut intre timp. Nu prea au facut mare lucru. Musafirii pleaca. Mananc din nou, fireste!

Tata se uita din nou la televizorul mic, mama e cu treburi prin casa. Se face 21.00 si incep sa freamat. Pe la ora asta incepe cea mai mare distractie a zilei: masajul + baia. La masaj sunt dat cu ulei, de arat precum un culturist gata sa apara pe scena. Imi place, ganguresc de zor si rad cu mama. Tata pregateste baia si zice: "E gata pentru imersiune?". Sunt gata.

Aterizez in cadita si pun in practica ultimele... continuare in JURNAL DE TATIC - cartea.