Revelion fara televizor
03-Ian-2008 by Tamina Manea (invitat special pe blog)
Tags: Revelion, Dumnezeu, fericire, Muntii Harghitei, cabana, armonie, aer curat, munti, lapte, cozonac, turism
Ajungem cu greu. Numai doua dintre masini au putut urca pana undeva in apropiere. Bagajele sunt grele si drumul in panta si zapada ne obosesc. Dar odata instalati, dupa ce focul este aprins, dupa ce mancam ceva si bem un snaps, timpul si spatiul incep sa prinda noi dimensiuni.
Iesim cu totii pe terasa desi sunt -15C. Aprindem cateva lumanari, fireste cabana nu are curent electric, si pur si simplu se lasa tacerea. Pret de cateva minute, de fapt nu stiu exact cat timp, pur si simplu ne-am lasat coplesiti de frumusetea din jur. Cred ca toti ne intrebam cam acelasi lucru: unde am trait pana acum...si de ce?
Nimic strident in intinderea de umbre indigo de sub cerul de cristal. Totul este atat de minunat incat aproape a nu iti vine sa respiri ca nu cumva sa strici armonioasa tacere din jur. Pana si aerul te imbata de arome. Doar luminile indepartate ale celei mai apropiate case ne aduc aminte ca nu suntem singuri pe lume.
Cele doua zile petrecute acolo au fost ca o gura de aer pentru cineva care se credea condamnat la inec.
Pur si simplu ne-am vorbit, ne-am bucurat si am trait simplu. Nu ne-a lipsit civilizatia?, pe care aproape o uitasem.
In ajun de Anul Nou o vizitam pe tanti Ildiko. Ne da lapte si cozonac. Ne intreaba firesc daca vrem sa ne conduca a doua zi dimineata la biserica. Cred ca nici nu i-a trecut prin cap ca am avea alt program. O intrebam precauti ce inseamna drumul pana acolo. Ildiko ne raspunde zambind si aratand spre puiul de om ce isi facea de lucru cu motanul printre picioarele scaunelor: Cam mult, fiindca merge si ea.
In prima amiaza din an ne intoarcem fericiti si rupti de oboseala la cabana. Unul din baieti propune sa ascultam stirile la radio. Protestam fara vlaga doar pana cand il porneste. La radio este concertul de Anul Nou de la Viena.
Am uitat de stiri. O muzica minunata valseaza pe coamele multelui, se rasuceste gratios printre brazii inzapeziti si coboara majestuos spre o vale aurita de soare.
Iara nu stiu cat timp a trecut pana s-a auzit primul cuvant...
Plecarea a fost ca o rana. Parca a trebuit sa taiem o parte din noi care prinsese radacini in cabana aceea modesta din locul acela uitat de lume, dar atat de binecuvantat de Dumnezeu.
Nu vom pierde curand insa acodurile acelea vieneze din varf de munte. Le vom reinvia atunci cand vom fi coplesiti de problemele de la serviciu, de trafic, de coplesitoarea rutina, pentru a ne aminti ca a trai inseamna si altceva si... altfel.
Posted in Articole,
E-@ltfel Romania |
Print |
Twitter posts
Flux RSS