Sambata seara am fost invitati la doi prieteni foarte buni, doi tineri care se incapataneaza sa traiasca in Romania. Si sa traiasca bine, daca se poate. Si-au luat un apartament cu o mica gradina in fata - nici macar nu stiam ca exista asa ceva in Bucuresti! Ei bine, exista si e superb. Se gandesc sa-si ia o masina mai buna, sunt clienti permanenti ai bancilor, sunt frumosi si, cum v-am spus, tineri. Ea se lupta cu rezidentiatul pentru a deveni medic cu puteri depline, el a realizat numeroase site-uri care si-au pus amprenta pe web-ul autohton. Nimic spectaculos, pana aici. Realitatea de zi cu zi nu are nimic spectaculos. A-ti plati ratele si a face amenajari prin apartament sunt fapte normale, pe care doar cei implicati le traiesc la adevarata intensitate.

Dupa turul casei (nimic nu se compara in aceasta lume cu mandria unor oameni care si-au luat cu propriile forte o locuinta), am trecut la un gratar. Oricate cuptoare cu microunde ne-am cumpara, orice aragaz de ultima generatie cu rotisor si grill am avea, tot la carnea pe gratar ne intoarcem. Si nelipsitii mici, pe care multi ii cred a avea origini romanesti cand, de fapt, acestia vin de undeva din Serbia. Si s-a intunecat si era tot mai frumos in jurul carbunilor incinsi.

Deodata, in curtea alaturata intra o femeie. Vine la gard si striga: "Vecinu’!". Vecinul, adica prietenul meu, raspunde. Pleaca si se intoarce cu doua paini calde, abia scoase din cuptor. Am ramas perplex, in prima faza am murit de invidie, crezand ca si-a angajat vreo servitoare, cevaJ. Explicatia a venit simplu: "Vecina noastra lucreaza la o fabrica de paine si in fiecare zi primeste o ratie din care ne da doua paini. Asa a facut din prima zi in care ne-am mutat aici, fara sa ne intrebe, fara sa ne ceara ceva…". Pare neverosimil, nu-i asa? Evenimentul s-a petrecut insa sub ochii mei si, credeti-ma, desi stau mult (prea mult) la calculator, inca vad bine.

Cand mititeii si carnea au fost gata, prietenii mei au pregatit o farfurie pentru vecina. Au chemat-o si au facut un gest firesc, pe care nu o sa-l vedeti niciodata la stirile de la ora 17.00. Cand vecinii isi dau in cap pentru cel mai mic pix scapat pe gresie, cand o tigara aruncata pe casa scarilor poate fi motiv de crima, undeva, in Bucuresti, sunt oameni care convietuiesc pasnic. Constientizand ca orasul acesta nu este Australia, unde cel mai apropiat vecin, in unele cazuri, e la un kilometru. Daca unii inteleg sa manance fotbal pe paine, altii sa se bucure de paine si circ, iata ca in week-end am identificat o noua expresie: suflet pe paine. Mai frumoasa decat toate celelalte la un loc si mult si mult mai adevarata.