Campeanu.ro» Articole» E-@ltfel Romania» Parcarea, Romania si americanul

Tags: masini, trafic, parcare, auto, SUA, Romania, e-altfel Romania, seminar, training, sistem

---

E luni si ma asteapta o saptamana grea... Marturisesc ca am stat in dubiu daca sa scriu sau nu despre subiectul urmator. Pentru ca el prezinta o Romanie… normala, pe care mi-as dori-o altfel. O sa vedeti de ce.

Seminar cu un american, un titan cu o experienta de 35 de ani intr-un domeniu foarte dinamic. I-am savurat fiecare cuvant si m-am bucurat de fiecare clipa in care l-am putut intreba ceva. Poate si pentru ca nu mai fac parte, cam de multa vreme, din categoria celor care cred ca le stiu pe toate. Si ca nu pot pune in aplicare ceea ce stiu doar din cauza unor factori externi. Nu! Cand un om care stie mai multe decat tine iti vorbeste, e bine sa stai linistit si sa iei notite. Ceea ce am si facut.

Intr-o seara am decis sa-l ducem pe Jim (el este americanul) la un restaurant cu specific romanesc. Va spun si numele, ii fac si reclama pentru ca merita: Terasa Doamnei. Mancare buna, servicii bune, preturi poate putin cam mari fata de alte locuri, dar asa e cand vrei sa mergi la un restaurant in centru. Si ajungem in apropiere de local cand, firesc, apare problema parcarii. Peste tot, masini bara la bara. In criza de timp, cu Jim in dreapta, parchez repede pe unul din cele trei locuri ale unei firme ce-si are sediul pe Calea Victoriei, intr-o cladire care, pe vremuri, era o banca. Am ocupat, abuziv, recunosc, un loc, dar mai ramasesera inca doua libere si, oricum, angajatii plecasera acasa de cel putin 2 ore. Iar sansele ca toti cei trei posesori ai locurilor de parcare sa vina noaptea la munca erau aproape nule.

Ies din masina, cu Jim oarecum contrariat, dar, inca, fara reactie. Instant apare un ofiter de serviciu, din cladire. O doamna prezentabila, intr-o uniforma aproape de politie. Imi spune, politicos: “Nu aveti voie sa parcati aici!”. Americanul urmarea discutia cu interes, desi nu intelegea decat… tonul nostru. Eu ma uit la doamna, ii zambesc, si o intreb cu mult respect in glas: “Cu cine trebuie sa vorbesc sa las masina aici pentru 2 ore? As putea cu dumneavoastra?” – si bag mana in buzunar. Fata doamnei se lumineaza, ii strecor 3 lei noi in palma si gata, toata lumea multumita. Ofiterul de serviciu ne saluta, ne anunta ca masina va fi in siguranta si se intoarce la post.

Ii spun lui Jim ca putem pleca si el parca nu vrea sa se miste din loc. Se uita la mine si ma intreaba: “E parcare cu plata aici?”. Ii raspund ca nu. “Ai vreo intelegere cu omul pe locul caruia ai parcat?”. Acelasi raspuns si o gluma: “Am intelegere cu doamna!”. “Nu-ti ridica nimeni masina pana cand ne intoarcem?”. Raspuns negativ, din nou. “Si atunci cum ai parcat?” se mira el. “Pai am exploatat sistemul romanesc”, ii raspund. Si plusez: “Vezi cumva vreo cladire cu 10 etaje numai locuri de parcare cum ai tu la San Francisco?”. Imi zice ca nu. “Atunci am apelat la solutia de supravietuire. Acesta este sistemul si el trebuie folosit in interesul tau… Nu-mi place, dar asta e, deocamdata.”

Jim m-a privit cu un amestec de uimire, compasiune si respect. Cand vii dintr-o tara in care pentru 5 minute de parcare neregulamentara risti sa ramai fara masina sau fara salariu, e cam greu sa-ti crezi ochilor ce vezi in Romania. Cand numarul locurilor de parcare libere este afisat electronic la intrarea in acele imense blocuri, nu de locuinte, ci de masini, e neverosimil sa accepti o alta realitate.

Poate ca nu am procedat corect si chiar am incurajat coruptia. Dar daca sistemul la care tot fac referire nu exista, atunci trebuie sa supravietuim intr-un fel. Romania e altfel decat SUA, de acord. Sper doar ca intr-un viitor apropiat sa avem suficiente locuri de parcare cu plata (decenta) si sa nu mai fac o ora pana la serviciu. Sper sa existe tuneluri si pasarele pentru ca traficul sa devina o umbra a calvarului de acum… Daca sunteti convinsi ca am gresit, imi cer iertare. Dar inainte de a da cu pietre, ganditi-va o secunda. Atata va cer.