V-ati intrebat vreodata ce e fericirea pentru un copil de 5 saptamani? Interesant, nu-i asa? Si oarecum bizar, in acelasi timp. Chiar, ce e fericirea pentru un bebe? O sa-mi recitati pasaje intregi din carti despre psihologia sugarului (cred ca exista, n-am citit inca asa ceva). O sa veniti cu argumente de pe site-uri gen www.desprecopii.com sau www.copilultau.ro, acolo unde medici pediatri prezinta puncte de vedere ale scolilor americane sau franceze. Cititorule, habar n-am daca s-a dovedit stiintific, dar o sa vezi ca fericirea la un copil de o luna si o saptamana e foarte speciala.

Duminica. Dupa o zi in care, retinut cu probleme de serviciu, mi-am lasat sotia singura pe "front", am decis sa-i ofer jumatatii cateva momente de relaxare. Asa ca am expediat-o de acasa sa-si mai clateasca ochii cu Bucurestiul peste care iarna va veni din nou pe nepregatite. M-am trezit ca sunt actorul principal in filmul "Singur acasa cu Vlad Cristian". Am schimbat un pampers (sa vedeti ce dexteritate am:-), am mai dansat cu el pe Sandra (e tare tipa, se pare ca-i place si lui Vlad, dupa ce a fost femeia visurilor mele de adolescent) si gata: in pat! Totul a fost OK vreo 15 minute. E mult 15 minute, rectific: 10 minute. Am stat, am scris ceva pentru un newsletter, m-am mai uitat pe blog pe la cuvintele cheie (suficient cat sa vad ca "manele" e pe primul loc in top, dupa un singur editorial nevinovat). Dupa care voinicul s-a trezit. S-a uitat la mine, de fapt, prin mine si a deschis larg gura ca pentru a-mi spune ceva. Cu exact un minut inainte ma sunase sotia sa-mi spuna ca mai intarzie. "Nici o problema, ma descurc!", i-am declarat pe un ton de invingator in maratonul de la New York. Ei bine, nu (prea) m-am descurcat.

Ne-am uitat unul la altul (fiindca acolo ramasesem cu povestea) si... tipete de se cutremura blocul. Am oprit CD-ul cu Sandra si am inceput sa-i cant chiar eu copilului. Poate cea mai proasta idee din viata mea recenta. Poate ca vocea mea e buna de chemat apa calda la dus, dar in nici un caz nu adoarme un bebe. Am renuntat rapid la tentativa de a cuceri marele trofeu la Mamaia, am sarit elegant si peste "Floarea din gradina" (cititorii mai putin... adolescenti stiu ce e) si am recurs la masura extrema. Aceasta masura extrema, din istorisirile unor parinti, e reprezentata de ture dese si
saltate prin casa. A functionat ! Habar n-am daca Vlad are sau nu colici. Inclin sa cred ca nu. Si va spun si de ce.

Dupa alte 20 de minute cu ochii pe geam, sa vad cand vine mami (asa cum ii spun mai nou sotiei, ca forma suprema de alint), Vlad a decis ca este cazul sa treaca la o... continuare in JURNAL DE TATIC - cartea.