Campeanu.ro» Articole» E-@ltfel Romania» "Sa nu cracnesti!"

Ma dau in vant dupa oamenii care isi impun autoritatea prin intermediul fricii. Imi plac atat de mult obsedatii de putere si control incat tot ce le-as putea dori ar fi sa se afle pentru o vreme (suficient de lunga) in pozitia celor pe care vor sa ii domine cu orice pret.

Chestia asta cu "dorinta de putere" este, din pacate, specific omeneasca. O intalnesti mai intai, ca proaspat pamantean, in primele clase de scoala. Te afecteaza pe termen lung (fara s-o stii, fiind prea mic) apucatura aceea infama de a obtine surogate de autoritate si respect. Nu intelegi cum poate cineva pretinde sa il/o pretuiesti, cata vreme te jigneste in permanenta, tipa la tine, iti spune ca nu esti in stare de nimic si ca nu o sa ajungi nicaieri.

Mai tarziu, daca esti din cale-afara de "norocos", te angajezi undeva unde regasesti, cel putin la anumite persoane, aceeasi apucatura ridicola. Oameni care nu au capacitatea sufleteasca si intelectuala de a pricepe ca autoritarismul este absolut neproductiv… Oameni care nu inteleg ca a le impune subordonatilor tai sa nu cracneasca, sa nu "miste in front" inseamna pur si simplu a distruge acel ceva care stimuleaza progresul – libertatea de gandire si de exprimare!

Intr-o tara in care frustrarile personale sunt, inca, numeroase, era de asteptat ca "sefia" sa devina o moda. In Romania, este foarte clar ca toti vor sa fie sefi! Ceea ce e absolut ok. Tine de firesc sa tindem catre autodeterminare. E ok insa atata vreme cat nu ne dorim, de fapt, sa ajungem "sefi" cu singurul scop de a ne impune autoritatea, de a face politie, de a submina cu incapatanare increderea oamenilor in ei insisi.

Este o problema acuta a firmelor romanesti – excesul de autoritate al "sefilor" fara pedigree si lasitatea generalizata a angajatilor fara "cojones". Din pacate, chiar si in companii destul de mari, au drum liber tot felul de persoane cu mentalitati retrograde si porniri defetiste. Am intalnit colective dinamice, compuse din oameni care mai aveau putin si explodau de atata creativitate si de atata originalitate fecunda, care insa erau temeinic tinute "in frau" de "sefi" lipsiti de viziune si obsedati de propria lor abordare. Am intalnit oameni pentru care sfarsitul programului de lucru nu era deloc sinonim cu parasirea biroului, oameni care iubeau ceea ce faceau, dar care erau blocati sistematic in eforturile lor creatoare de "sefi" robi ai propriului sistem de gandire, de "sefi" incapabili sa vada dincolo de propriul lor nas.

Nu stiu nimic despre firma unde lucrati. Tot ceea ce va pot dori, insa, este sa aveti intotdeauna curajul de a spune deschis exact ceea ce credeti. Locuri de munca, slava capitalismului, se gasesc destule. Coloana vertebrala e, insa, una singura!

(editorial preluat din ziarul electronic e-actual)