Campeanu.ro» Articole» E-@ltfel Romania» Editoriale de suflet: Domnul Vlad

Tags: Editoriale de suflet: Domnul Vlad, matematica, admitere, liceu

---

Am mai zis-o, o repet: am invatat putine lucruri din sute de carti si aproape totul de la cativa oameni pe care am avut sansa sa-i intalnesc. Sa-i intalnesc in perioade cruciale ale existentei mele. Treaba asta cu oamenii a spus-o Octavian Paler. Deci e verificata, daca aveati de gand sa puneti la indoiala zicerile mele...

Cu vreo doi ani inainte de Revolutie (abia acum realizez ca au trecut aproape 25 de ani de atunci), parintii mei, ajutati de o matusa, au avut fericita inspiratie de a ma transfera, cu scoala, la oras. Este, mai mult ca sigur, momentul in care am facut pasul decisiv spre un alt destin profesional decat cel de muncitor la camp sau, in cel mai fericit caz, profesor suplinitor intr-un sat. In primul an, cum spun psihologii, am suferit o schimbare de statut. De la unul din cei mai buni din clasa (ca sa nu zic scoala, ca pare ca ma laud - ce sa fac, recunosc, sunt un laudaros), am ajuns, ca in Turul Frantei, in coada plutonului. Am strans din dinti si am recuperat, insa admiterea la liceu nu era ca acum, pe computer, ci pe examen. Si la cel mai bun liceu din Calarasi se intra greu. Greu de tot. Iar matematica imi dadea mari batai de cap. Asta si pentru ca profesorul de la scoala generala nu s-a dovedit a fi unul din cei care sa-si faca meseria din pasiune.

Planul B era unul simplu pentru parintii mei. Dar cam costisitor pentru doi salariati dintr-o comuna din Campia Baraganului. La vremea respectiva, ca si acum, meditatiile se faceau pe bani buni. Avand sansa de a avea parinti dispusi sa investeasca totul in educatia copiilor, am ajuns la Domnul Vlad. Printr-o recomandare. Iar Domnul Vlad mi-a schimbat viata. De aceea scriu Domnul cu D mare.

Imi amintesc si acum prima intalnire cu el. Profesor, pensionat, de matematica. Un om mai degraba scund, cu un nelipsit fes pe crestetul capului. Cu niste ochi negri, patrunzatori, care sclipeau nefiresc. Aveam sa aflu mai tarziu ca acelor sclipiri li se spune sclipiri de geniu. Un om de o politete iesita din comun. Care, inainte de orice, respecta munca. Care discuta cu tata despre viitorul meu cu responsabilitate. Si cu foarte mult calm. Pentru copilul in cautare de modele ce eram atunci, Domnul Vlad a venit in momentul potrivit. In momentul in care, din dorinta de a face cat mai multe lucruri, de a demonstra, ma grabeam intotdeauna, gresind. In special la disciplinele scolii (si ale vietii) ce necesita calm, echilibru, cumpatare.

In prima lectie cu Domnul Vlad, am facut exercitii banale. Nu eram chiar un 0 la matematica, dar incepeam fiecare rezolvare ezitant, cu "Pai". Uitandu-se in ochii mei, precum un magician care incearca sa priveasca in sufletul spectatorului venit sa fie hipnotizat, Domnul Vlad mi-a spus: "Florin, in matematica nimic nu incepe cu pai. In matematica, 1+1 fac 2. Sunt alte domenii in care fac 3 si vei vedea pe pielea ta acest lucru. Dar in matematica fac 2. Asa ca, inainte de a vorbi, te rog sa gandesti. Si scoate-l pe pai din vocabularul tau". Apoi ne-am intors la exercitii.

Un an am fost la Domnul Vlad de doua ori pe saptamana. Cand parintii o duceau rau cu banii, meditatiile mele erau platite in porumb sau concentrate folosite ca mancare pentru pasari. Electrician auto cu experienta, tata se descurca, strecurandu-se abil printre ultimele lovituri de coada ale epocii comuniste. Inainte de a ma invata matematica, Domnul Vlad mi-a slefuit comportamentul, asa cum numai un profesor prin mana caruia au trecut mii de copii stie. Am facut cu el lectii de cultura generala, de limba romana, de geografie, de vorbit in public, de stil si eticheta. In acei ani, de dinainte de Revolutie, televiziune aveam doua ore pe zi, iar Facebook-ul nu exista nici macar in mintea lui Zuckerberg. Asadar, fiecare intalnire cu Domnul Vlad era precum un serial bun pe National Geographic.

Cu doua zile inainte de admiterea la liceu, la ultima meditatie, Domnul Vlad mi-a spus, zambind: "Florin, multumeste-le parintilor tai ca au investit in tine. Vei intra fara probleme la matematica-fizica. Mi-a facut placere sa lucrez cu tine. Ai fost precum un atlet care are alergarea in sange. Nu a fost nevoie decat sa-ti arat cum sa alergi. Pai... cam asta a fost"!

Am intrat la liceu fara probleme, desi a fost o concurenta formidabila. Am mers si i-am multumit Domnului Vlad si, de atunci, nu l-am mai vazut decat de cateva ori, in cei 4 ani de liceu. Apoi, deloc. M-am gandit insa la el de fiecare data cand viata m-a pus in fata unei probleme. Si, desi am fost tentat sa incep cu "Pai", am stat si am analizat. Poate ca nu am gasit intotdeauna cele mai bune rezolvari, insa, per total, cum spun pariorii, sunt pe plus...

Cateodata, intre un copil fara viitor, pierdut in Baragan si unul cu ceva sanse la o viata profesionala decenta, nu exista decat o granita subtire. O granita formata dintr-o fraza rostita de un profesor de matematica. O fraza in care "Pai" lipseste, asa cum trebuie sa lipseasca din orice formulare ce contine un adevar, alb sau negru. Evident, sunt vreo 256 de nuante de gri si este bine sa le utilizam pe toate. Face parte din frumusetea vietii. Cand aceeasi viata te scoate, insa, la tabla, e bine sa raspunzi clar, dupa ce te-ai gandit inainte.

Pentru ca a slefuit un caracter ce putea sa se piarda in neantul atator copii buni din aceasta tara, Domnul Vlad este mereu in inima mea. Mi-as dori ca mai multi dascali din aceasta tara sa fie ca el. Romania ar avea mai multe sanse.

Pentru ca sunt un om care se hraneste cu simboluri, baiatul meu se numeste Vlad. Vlad-Cristian. Al doilea nume are si el o semnificatie aparte. Sper sa nu treaca 25 de ani pana sa v-o povestesc.