Campeanu.ro» Articole» E-@ltfel Romania» Editoriale de suflet: Ivan. Legenda Ivan

Tags: Editoriale de suflet: Ivan. Legenda Ivan, Ivan Patzaichin, Patzaikin, Rowmania, Delta Dunarii

---

Acum aproape 20 de ani, in primele saptamani de gazetarie, am fost trimis de catre redactorul-sef sa fac un interviu. Primul interviu din viata mea. Eram un pusti de 18 ani si cateva luni, timid si speriat de Bucuresti, macinat de dorinta de a reusi in cariera si de grija zilei de maine. Am urcat in masina redactiei, o batrana Dacie 1310, incercand sa par stapan pe mine. Nu vroiam ca Nea Costel, soferul, sa aiba subiecte de discutie, la tigara, cu oamenii din tipografie. Discutii de genul: "Ce naiba cauta Campeanu ala in presa cand el e terminat de frica atunci cand face un interviu"? Discutiile astea nu fac bine la inceput de drum profesional...

Dupa o calatorie de 30 km, am ajuns la Snagov. Si l-am intrebat pe administratorul bazei, aproape urland pentru a-mi acoperi emotiile, unde este Ivan Patzaichin. "E pe apa, copile, cu lotul" mi-a raspuns, patern, administratorul. Om care vazuse multi ziaristi la viata lui. Si m-am pus pe asteptat... Vreo doua ore. Pentru ca acele peste 150 de medalii obtinute de elevii lui Ivan la Jocurile Olimpice si Campionatele Mondiale nu au venit in urma unor antrenamente la PlayStation...

Aproape ca se inserase cand au aparut sportivii. In spatele lor, cu o pagaie pe umar, Ivan. Ivan Patzaichin. Adica unul din sportivii care mi-au marcat copilaria. Inutil sa va spun de cate ori, punand mana pe vaslele unchiului meu din Calarasi si plecand pe Borcea, spre Chiciu, m-am gandit ca pot fi un al doilea Ivan. N-am fost. Scot legitimatia si ma prezint. "Buna ziua, domnule Patzaichin. As dori sa fac un interviu cu dumneavoastra despre Campionatele Mondiale care se apropie".

Plin de sudoare, ud de la valurile iscate pe lac, domnul Patzaichin se uita la mine cu blandete. Eram exact ce-i lipsea in acel moment in care se gandea, cu siguranta, la un dus bun si o masa de seara linistita. Cred ca eram mai rosu decat el, desi el statuse o zi intreaga in soare. Toata fiinta lui emana energie. Un magnetism aparte, precum o aura. Sau poate mi se parea mie, la prima intalnire cu un idol pe care il vazusem doar la televizor. Ivan imi zambeste: "Cum sa nu, stati sa las pagaia"!

Discutia a curs liber. Cand intalnesti o legenda, ai doua sanse: sa te blochezi sau sa-i pui toate intrebarile din lume. Am stat peste doua ore cu Ivan de care nu m-as fi despartit. Mi-a raspuns la toate intrebarile, l-a chemat si pe antrenorul federal pentru a-mi da informatii suplimentare. Am facut, poate, cel mai bun interviu din viata mea - scurta - de gazetar. Am plecat in al noualea cer. Am realizat atunci ca marii oameni sunt mari si pentru ca stiu sa se comporte cu cei marunti. Unii sportivi raman campioni pe viata. Altii, se bucura de cativa ani de glorie. O glorie efemera innecata in alcool, distrusa de droguri si de noptile pierdute in cluburi.

Acum cateva zile am fost invitat la Iasi Business Days. Un eveniment care mi-a demonstrat inca o data ca Romania mai are o sansa. Peste 700 de participanti au interactionat cu aproape 80 de speakeri, antreprenori, manageri si lideri. Printre ei, si Ivan Patzaichin.

Imbracat elegant, in haine din colectia Patzaikin (www.patzaikin.com), Ivan a povestit, in conferinta principala, cum a inventat canotca, la Rowmania (www.rowmania.ro). Apoi, impreuna cu Teodor Frolu, ne-a aratat un film incantator despre Delta Dunarii si despre proiectele lor. Un film care a emotionat asistenta. Un film despre viata, despre apa, despre campioni, despre Romania. Ivan si-a prezentat proiectele extraordinare cu o voce egala, emotionata. Asa cum face, de fapt, o legenda.

Cand mi-a venit randul sa-mi prezint tema (management versus leadership), am luat microfonul, m-am uitat la Ivan si la sala, m-am facut din nou, peste 20 de ani, rosu ca racul si, dintr-o suflare, am povestit episodul primului interviu din cariera mea. Ivan se uita la mine cu aceeasi privire blanda. Privire de legenda. I-am spus ca am ajuns acolo, sa vorbesc in fata a sute de oameni, si datorita lui. Datorita modului in care m-a tratat atunci cand nu eram in stare sa ma uit nici un ochii unei... barci. Mi-am terminat ideile despre Jack Welch, Bill Gates si Steve Jobs si m-am intors langa el. Mi-a zambit si mi-a spus "Multumesc". Mi s-au umezit ochii. Mi se umezesc si acum, cand scriu...

Peste cateva minute, am avut privilegiul de a fi impreuna in prezidiul unui work-shop despre "Leadership si motivarea echipei". Cand Ivan a inceput sa povesteasca despre cum s-a reapucat de sport la insistentele prietenilor si dupa aparitia unui articol superb despre el, in anii 70, sala a amutit. Cei 100 de oameni, multi dintre ei nascuti dupa ce Ivan a venit acasa cu ultima sa medalie olimpica de aur (cea de-a patra), l-au aplaudat minute in sir. Sfaturile lui Ivan despre viata sunt simple: munca, ambitie si atitudine.

Peste ani, stand langa Ivan, am simtit acelasi magnetism. Era clar ca nu fusese o simpla perceptie a unui om doborat de emotii. Ivan Patzaichin emana energie cu toata fiinta sa. Pentru ca atitudinea lui fata de sport, fata de munca, fata de oameni si fata de viata este una pozitiva. Va reusi in ceea ce si-a propus cu Rowmania. Si nu numai. Pentru ca marii campioni reusesc intotdeauna.

De pe lista cu lucruri pe care as vrea sa le fac in viata, am mai taiat unul. L-am reintalnit pe Ivan. Legenda Ivan.