Real nereal... Genial!
15-Ian-2011 by Florin Campeanu
Tipul de care vorbesc a crescut pana la o varsta destul de inaintata un papagal vorbitor. Fiind omul cam sturlubatec si stricat la gura, pasarea a adunat in timp o colectie impresionanta de injuraturi, demne de orice birajar respectabil. In plus, le debita in concordanta cu contextul, cum ar fi : " D....eii lui de telefon! Nu-l mai suport!!! " cu intonatie, clar si raspicat , uneori imitand si zgomotul cu pricina. De cate ori se deschidea usa, de exemplu, papagalul imita perfect scartaitul respectiv si apoi lansa un noian de blesteme, legate de usi deschise, curent si asa mai departe.
Stapanul pe de alta parte, era si mare amator de heavy metal, facea chefuri de pomina care se terminau cu declaratii la politie si ura tziganii din toata fiinta lui. Aproape saptamanal revedea " Nasul " cu Marlon Brando, pe care il considera un film de referinta.
Cat timp amicul respectiv a fost holtei, toate bune si frumoase, exceptand cateva " domnite " mai sensibile, gonite de javra de papagal taman in momentele cele mai frumoase, prin limbajul total indecent si inadecvat.
Dar in linii mari era suportabil si omul nu-si batea capul cu nabadaile orataniei, dat fiind ca el insusi vorbea la fel de spurcat.
A venit insa momentul in care omul nostru s-a cumintit si s-a insurat, cu o tipa tare de inger, care a trecut elegant peste vocabularul colorat al pasarii. Anii au trecut si au facut un copil. In ziua in care l-au gasit in fata coliviei, recapituland silitor impreuna cu papagalul niste injuraturi care l-ar fi facut si pe un miner sa roseasca, s-a facut consiliu de familie si s-a hotarat deportarea maleficului papagal, care strica vocabularul si caracterul copilului.
Femeia a fost ferma si barbatul, de dragul familiei, s-a supus.
A dus papagalul la un unchi de-al lui, ce locuia intr-o frumoasa zona montana si care era pasionat de vanatoare, natura si animale. Si mai ales un patimas vanator de mistreti, spre disperarea neveste-sii, o cucoana destul de acra care socotea o pierdere de timp impardonabila pentru un om matur, umblatul prin paduri dupa mistreti.
Ii repeta mereu, pe un ton acru :
- " Ai sa mori in padure, ca nu te mai astamperi! Om in toata firea, umbli dupa porci toata ziua! "
Am sa trec usor peste scandalurile pricinuite si in aceasta familie de Dudu – asa il chema pe papagal, cert este ca acesta din urma si-a sporit colectia de injuraturi si chiar reusea sa intoneze, fals si afon ca si stapanul, cateva fragmente din " Pusca si cureaua lata ".
Intr-o zi consoarta vanatorului, care se punea frecvent la mintea papagalului si avea certuri cu el in toata regula, i-a dat drumul din colivie, nemaigasind " argument " si scarbita de ce " incasase ". Cand s-a intors barbatul acasa era déjà prea tarziu sa mai repare ceva, ba a mai avut si un super scandal cu muierea, care sustinea cu fusese " jignita peste masura " si ca papagalul putea sa se duca dracului din partea ei. Omul l-a tot cautat fara success vreo doua zile, gandindu-se ce ii va povesti nepotului, care suna destul de des sa intrebe ce face Dudu.
La vreo trei zile mai tarziu, Nea Romica, paznicul de vanatoare, se ducea sa faca observatie intr-o poiana unde iesea un caprior voinic. Ajuns devreme s-a instalat comod intr-un loc ferit, punand alaturi ranita si mixta de serviciu. Spargea seminte si se bucura de vremea frumoasa. La un moment dat, aude tare si clar un telefon sunand. A recunoscut si marca, dupa sunet. Un Nokia. Taman dintr-un tei cu coroana bogata, deasupra lui. Apoi o voce:
- " Mortii lui.! Iar suna !
- Care esti ma? – intreaba Nea Romica uimit!
Tacere.
- Care esti ma in pom? – repeta ferm Nea Romica.
- Moartea boule! – I se raspunde din pom, apoi aude un ras ragusit, bizar, urmat de tot felul de sunete : apa de la WC trasa, scartait de usa si un vaiet lugubru, de suflet chinuit.
Lui Nea Romica i se urcase palariuta in varful capului si ii curgea pe spinare sudoare rece. Pune mana pe arma, ia siguranta cu zgomot si racneste :
- Care te tii ma de glume? Ca te-mpusc! Te impusc!!!!
Ii raspunde o voce groasa de barbat :
- Te ia dracu urgent! Moarte la tigani!
Apoi, imediat, o voce de femeie, acra si artagoasa :
- Ai sa mori in padure!! Toata ziua umbli dupa porci!!
Apoi din nou rasete pe voci diferite si sunete ciudate, de-a valma, venite din copac! In final, acord de chitara si un urlet :
- High way tooo hell!!!
Nea Romica era om in toata firea, inca avea vlaga sa dea la porc lovitura de gratie cu cutitul, nu cu pusca ca fricosii aia de la oras, dar asa ceva nu mai vazuse. I se uscase gura de tot, genunchii erau moi, voia sa fuga si nu putea. Din pom a inceput sa miorlaie o pisica, apoi s-au auzit claxoane de masini si apoi, cu accentul inconfundabil, vocea din " Nasul " :
- I’ll make you an offer you can’t refuse!
Bietul om a rupt-o la fuga cat il tineau picioarele si nu s-a mai oprit pana la preotul din sat caruia i-a povestit tarasenia. Acesta, om cu carte, i-a spus ca probabil i-au jucat o festa nazdravanii de copii, acum au tot soiul de prostii, telefoane, aparate de muzica. Ce-or fi rasp e seama lui…!
Nea Romica a plecat acasa inciudat, decis sa caute urme a doua zi. Cumva au urcat ei in pom si au coborat.
A doua zi nici o urma, in schimb la pranz cand s-a oprit la Sandu la carciuma sa se racoreasca cu o bere, Seful de Post povestea cum o baba, a venit la el sa se planga ca e Necuratul in padure si isi bate joc de oameni.
Era speriata rau baba, tremura toata.
Nea Romica n-a zis nici pas, era lume si nu voia sa ajunga de rasul oamenilor.
A doua zi, s-a dus iar in poiana. Venea un domn de la Bucuresti la vanatoare si trebuia sa stie ce si cum mai e cu capriorul. De data asta a dat roata, s-a uitat de urme, sa fie sigur. Nimic. N-ar veni iar dracii aia de copii…
Nu trece jumate de ceas si aude, in alt pom, clar si ragusit, voce de betziv :
- Pusca si cureaua lataaaaaaa!!! Ce barbat eram odata !!!!!!!
Mama ei de treaba, pune el mana pe micii ticlosi. Da fuga la pom! Se uita in sus…NIMIC!!!
- Piei Satana!!!! – tuna Nea Romica si-si face cruce .
De sus :
- Animalule! Iar esti beat cu un porc!!
- Ba, care sti ca trag!! Pe Dumnezeul meu ca trag!! - rage speriat Nea Romica.
- Tragi la masea toata ziua! Boule !!
Nea Romica a tras. Cand a traznit pusca, a zburat doar o pasare, nici n-a apucat s-o vada bine. Marisoara.
Ii vin in minte tot soiul de povesti, ca Necuratul ia chip de pasare sau lighioana cand vrea …cu duhuri necurate…. Doamne apara si pazeste!! De ce sa pateasca taman el asa ceva?? Cu ce-a gresit ???? La biserica se duce cat poate de des, om cu pacat mare nu e. Cu ce-am gresit Doamne ???
De undeva, de departe, aude :
- Umbli mereu dupa porci!!! O sa mori in padure!!
Nu mai e de gluma!! O ia la fuga, de-i scaparau calcaiele, direct la Seful de Post. Doar sunt prieteni, o sa inteleaga.
- Ce-i bre, Nea Romica, te goneste Necuratul??? Ce-ai de gafai asa ???
Nea Romica ii povesteste de-a fir a par toata tarasenia. Spre uimirea lui, Seful de post nu rade, nu face misto. E serios.
- Bre, spune el, esti sigur ca nu era nimeni in pom??? Mata esti om serios, te-ai uitat atent?
- M-am uitat, am dat si foc de pusca! Nimeni. Apoi a raspuns iar, de departe, c-o sa mor in padure, ca umblu dupa porci…
Seful de post scoate chipiul, se scarpina pe ceafa transpirata…
- Bre, mergem la Popa. Asta nu mai e traba de mine. Cinci oameni spun acelasi lucru, ba una, ba alta, aud sirene, pisici, sudalmi…e treaba de Popa…
Preotul i-a primit ingandurat. Vreo trei oameni fusesera la el, cu aceeasi poveste. Se sfatuiesc, fac planuri, hoatarasc.
O sa mearga in poiana, cu dascalul, cu lume , sa faca slujba mare, sa alunge Raul din paduresi din islaz.
Sa cheme Nea Romica si vanatori, sa aibe oamenii curaj. Chiar maine, ca e Duminica, zi Sfanta!
Anunta ei lumea, se strang toti, cu mic cu mare in margine de padure. Asculta cu teama. Liniste.
Porneste soborul spre poiana, Preotul primul, cadelnitand tamaie, apoi Dascalul intonand cu lumea dupa el. Ajung la poiana, si fac slujba mare! Dau cu tamaie, cu apa sfintita, tot ce trebuie. Termina. E liniste. Toata suflarea respira adanc usurata. Apoi se aude clar :
- Esti beat ca un porc Marine!! Animalule!
Taman vocea nevestei lui Marin, unul din vanatori. Stupoare! El insa rade in hohote, de se ineaca …
- Asta e Dudu, mai oameni buni!!
- Ce Dudu bre, ti-au sarit mintile???? – tuna multimea.
- Dudu, papagalu lu’ nepotu de la Bucuresti, ala vorbitor. O fugit de cateva zile si pe semne se tine de prostii prin padure.
Cat timp vorbea, Dudu, care recunoscuse vocea stapanului adoptiv, vine in zbor pe o creanga joasa, apoi incurajat de Marin, ii zboara pe umar. Stupoare, exclamatii, ba injuraturi, ba rasete. Lumea e jumate suparata, jumate usurata ca nu e Sarsaila in padure. Preotul se uita sever la Marin, seful de post rade, Nea Romica ii da una pe spinare, sa-l tina minte!!! Asa rusine n-a mai patit.
Dudu s-a reintors la Bucuresti. O duce de minune la un burlac inrait, prieten cu primul stapan. Din cand in cand mai fac o betie de pomina, toti trei, ca in vremurile bune. Doar ca acum, cand se imbata rau,canta toti trei " Pusca si cureaua lata."
Posted in Articole,
E-@ltfel Romania |
Print |
Twitter posts
Flux RSS