Dincolo. Fericirea este dincolo!
24-Mai-2011 by Florin Campeanu
Tags: Dincolo. Fericirea este dincolo! comunism, Romania
E intuneric de doua ore. La postul de paza granicerul picoteste. Nu au mai fost incidente de luni bune. S-au mai calmat oamenii. Acuma, el ii intelege ca vor sa plece, dar trebuie sa-l inteleaga si ei pe el. Are trei copii acasa, iar salariul e bunicel. Si-a luat o Dacie 1300 in rate, are un apartament nou in Timisoara, saptamana viitoare ii vine mobila. Are un porc ascuns la tara, la socri. Merge la mare la fiecare doi ani. Armata ii plateste 18 zile de refacere in fiecare iunie, la Olanesti. Ce ti-ai mai putea dori de la viata? "Unde sa pleci, dom'le? Ce, in alta parte umbla cainii cu covrigi in coada?"
Tanarul paseste incet prin porumb. Asteapta aceasta noapte de cinci luni. Atunci, la un bairam, ascultand Modern Talking, a decis sa fuga din tara. Isi tine respiratia. A ramas in urma. Tigarile, fir-ar ele sa fie! Sunt unsprezece in grup, el e cel mai tanar. Cu calauza sunt doisprezece. Un baiat din Jimbolia, care are smenul facut cu iugoslavii. I-au dat cate 2.000 de lei de caciula. Ce ironie! Calauza a primit 22.000 de lei, un sfert de Dacie, ca sa treaca spre Occident unsprezece romani in cautarea fericirii. Fericirea lui e in tara, unde o duce binisor. Da ce trebuie unde trebuie, e liniste si pace, nu-l deranjeaza nimeni. Se pare ca da spaga si la prim-secretarul de la Timis. Ce conteaza? Se vede Dunarea. Tanarul incepe sa se dezbrace, cu frenezie. In douazeci de minute va fi liber. Liber!
"Acolo, Lupu, acolo! Asa, baiatul lui tata, asa!". Matahala de caine-lup a aparut de niciunde. Patrula de la batalion trece in inspectie o data la doua saptamani. Nimeni insa nu stie cand. Gurile rele spune ca militarii primesc informatii de la calauza. La fiecare "transport", unul e prins. Ca sa fie toata lumea multumita. Tanarul nu se zbate in catuse. Stie ca va fi batut si mai crunt daca zice ceva. Se uita peste Dunare. Prietenii sai sunt deja dincolo. Nimeni nu priveste in spate. E normal: fericirea este in fata. Restul reprezinta pagube colaterale.
Dupa 3 luni, cu o mita sanatoasa de 30.000 de lei data de tatal sau, tanarul iese de la "tuhaus". Asa i se spunea pe vremuri arestului. Este 1987. Pana in 1989, tanarul din povestea mea a incercat sa fuga din tara de inca patru ori. De fiecare data a fost prins. Ultima data, cu doua luni inainte de Revolutie. Au fugit douazeci, pe tuburi mari de oxigen. Din acelea folosite la sudura. Tubul lui, desi luat din depozit, sigilat, a fost plin doar pe sfert. Ai dracului comunisti, cu lucrurile lor facute de mantuiala... A ramas la 30 de metri de mal, de unde l-au pescuit militarii cu o barca. Ceilalti au trecut.
Dupa Revolutie, n-a mai incercat sa plece. Parca nu mai avea farmec. Astepta ca lucrurile sa se schimbe in Romania. E adevarat, tot incercand sa fuga, nu a reusit sa-si termine studiile. S-a angajat sudor la un combinat, s-a casatorit, a facut doi copii. Azi e somer. Multi din prietenii lui s-au intors. E criza si prin Vest. Au adus masini, au venit cu ceva banuti, si-au facut cate un magazinas, o fabricuta. Altii s-au realizat acolo. A fost greu, au invatat limba, si-au continuat studiile. Au suferit de foame. Unii, nu putini, s-au ratat. Acolo.
Din cand in cand, se duce la Dunare si priveste dincolo. Fericirea este dincolo. Unii, nu putini, au gasit-o si aici. Fericirea este peste tot. Trebuie doar sa stii sa o cauti. Sa nu alergi dupa himere.
P.S. Povestea este reala.
Posted in Articole,
E-@ltfel Romania |
Print |
Twitter posts
Flux RSS