Campeanu.ro» Articole» E-@ltfel Romania» La Miami-n port

"Bate-un vant rece din balta, la Chilia-n port,
Sa vezi stuful cum se inalta, sa-l mai tai nu pot"

Ce legatura are melodia lautareasca interpretata superb de taraful lui Ionel Tudorache, despre care se spune ca e fiul nelegitim al lui Faramita Lambru, cu o vizita la Miami? Nici una. Dar asta sa i-o spuneti lui Octav, unul din cei 4 muschetari care au compus echipa de desant Rentrop&Straton pe meleagurile americane. Ma rog, hispano-americane, pentru ca la Miami se vorbeste spaniola ca la Madrid...

Fenomenul interesant cu microgrupurile, transformate in echipa, este ca, atunci cand apar deplasari prilejuite de seminarii, evenimente, conferinte, se creeaza anumite automatisme de limbaj. Nu ma refer aici la injuraturi, ci "La Chilia-n port", facuta celebra de filmul inegalabil "Cel mai iubit dintre pamanteni", transformata, logic, in "La Miami-n port", atunci cand, dintr-un avion Alitalia, am descins in capitala statului Florida, The Sunshine State. Si cu "La Miami-n port" am ramas aproape o saptamana, cu o singura variatie: "La Bahamas in port"...

Am mai fost la Miami acum un an si pot sa spun ca nu s-au schimbat multe lucruri. S-a umblat putin la preturi, in sus, pentru ca, nu-i asa, criza a cam trecut in Statele Unite ale Americii. Iar consumatorul de rand trebuie sa se intoarca la ceea ce stie el sa faca cel mai bine: sa consume. Si nu este popor mai constiincios decat poporul american atunci cand vine vorba sa ajuti consumul si, implicit, tara. O tara in care, pe fiecare automat de parcare, scrie cu litere mari, negru pe alb: "Daca acest aparat nu functioneaza, va rugam utilizati un alt aparat." Simplu, eficient, sa inteleaga tot omul si sa nu poata spune, la o adica: "Pai n-a mers aparatul, sefu..." Cat despre politia americana, nu prea ai loc de intors. E renumita pentru faptul ca mai intai pune catusele, te duce la sectie, si abia apoi te intreaba cum te cheama. Inainte insa, iti citeste drepturile.

Pe langa conferinta absolut exceptionala (SIPA Marketing Miami), compania placuta asigurata de Octav, Razvan si Andrei, si calatoria de cosmar (la dus) cu Alitalia, am ramas de la Miami cu meciul de baschet vazut pe viu, la American Airlines Arena. Unul din visele mele de aproape 20 de ani, de cand il ascutam pe Bogdan Stanculescu comentand pe TVR 2 meciurile din NBA. Asadar, am fost la un meci din NBA. Si am trait una din cele mai educative experiente de marketing din viata, de la achizitia biletului pana la finalul meciului.

N-ai card de credit, n-ai bilet. Simplu. Biletele se cumpara de pe Internet, cu cateva zile inainte de meci. Poate sa joace Miami Heat, echipa celebra din conferinta de Sud, cu Avantul Campia Turzii, biletele se epuizeaza. Asa ca sa astepti poate prinzi ceva inainte de meci, la casele de bilete, e pierdere de vreme. In plus, am luat cele 4 bilete si nu am primit nimic in schimb. Celebrele bilete "paperless". Cand am ajuns la arena, dupa controlul corporal, am prezentat cardul de credit cu care am cumparat biletele.

Cardul s-a scanat si... am intrat. Genial. 5 niveluri (am luat si noi bilete mai de est-europeni) si, bang, te loveste imaginea unei sali imense (aproape 20,000 locuri). Ramai fara cuvinte. Meciul, in sine, este compus din patru reprize a cate 12 minute. Insa, cu totul, dureaza aproape patru ore. Asta pentru ca sunt zeci de evenimente, de concursuri, de momente sponsorizate. Intrarea echipelor pe teren e ceva de povestit nepotilor. Decibelii sunt peste limita suportabila, glasul comentatorului salii este magnific, jucatorii sunt niste actori de Hollywood. La fiecare 3-4 minute, time-out, 2-3 minute. Cat sa intre superbele majorete pe teren si sa vezi 3-4 premii oferite de Kia, T-Mobile sau American Airlines, sponsorii echipei. Si pentru ca tot vorbeam de politie, in timpul acestor time-out-uri, fiecare echipa este pazita de un sheriff, asta ca sa vada toata lumea ca nu te joci cu oamenii legii. America, oameni buni, este marketing de la un capat la altul. Daca dai la o parte spiritul comercial, mai raman doua-trei canioane, un fluviu si vreo zece zgarie-nori. In rest, nimic...

Marturisesc ca nu am dormit dupa meciul de baschet, atat de mult m-a bulversat. Am realizat inca o data cat de departe suntem, ca natiune. Probabil nu americanii trebuie luati drept modele, insa am vazut meciuri de fotbal si in Germania sau Anglia. Am vazut meciuri de rugby in Australia si Irlanda. Si am observat peste tot bucuria oamenilor de a sustine o echipa. Nu conteaza care. Bucuria copiilor luati de tati in carca si dusi la meci, imbracati in culorile traditionale. La noi, cu putine exceptii, parintii trebuie sa se transforme in bodyguarzi... Daca prinzi un Rapid - Steaua pe Giulesti sansele sa scapi fara un pumn intre ochi daca porti tricoul Rapidului in galeria Stelei sunt minime...

Ei, si despre marketing, mult mai... aplicat, intr-un episod urmator. In care-l vom descoperi pe Travel, vanzatorul de calatorii cu banana din Freeport, Bahamas.