Campeanu.ro» Articole» E-@ltfel Romania» Jurnal de tatic, serie noua: Episodul 1: Mata si cu Mapa

N-am mai scris despre experienta mea de tatic de aproape o jumatate de an. Sunt cel putin 10 explicatii plauzibile, dar, sa fiu sincer, adevarul este altul. Mi-a fost teama ca nu ma voi mai ridica la nivelul atins in episoadele care s-au transformat in cartea JURNAL DE TATIC. Perfectionismul este poate cel mai mare defect al zodiei... Asa ca, saptamana de saptamana, m-am asezat in fata computerului si am incercat sa scriu. M-am oprit, de fiecare data, dupa primele 8-9 fraze, dand DELETE. Pur si simplu, parca nu mai puteam sa ma ridic la nivelul asteptarilor... mele.

Cum nu am acceptat si nu voi accepta niciodata esecul, m-am pus din nou pe scris. Nu stiu ce va iesi, de aceea va rog sa tratati cu toata ingaduinta episoadele viitoare. Multumesc.

Jurnal de tatic, serie noua: Episodul 1: Mata si cu Mapa

Dupa ce ne-a lasat cu gura cascata la lansarea cartii JURNAL DE TATIC, imitand toate vietatile pe care le-am identificat (impreuna) in manualul de zoologie, baiatul nostru Vlad Cristian si-a propus sa inceapa un serial: "Una pe zi". Uneori, chiar doua.

Mini-vacanta de 1 mai. Parca nu mai venea. Eram la limita, dupa peregrinari peste hotare, la conferinte, sedinte la birou, strategii, proceduri, decizii. Ne trezim de Ziua Muncii, ca niste boieri, pe la 09.00. Vlad facuse putin ca pisica pe la 06.00, eveniment din care sotia mea a dedus ca este cazul sa-i dea niste lapte. (Cum de ce? Pentru ca pisica bea lapte! Vai, ce intrebari pot pune oamenii mari, cand totul este atat de evident...). Ne uitam unul la altul, avem timp de o mica discutie despre viitor si, deodata, auzim un catel latrand in camera vecina. Asa comunicam mai nou, prin sunetele scoase de animale. Sau, dupa caz, de ambulanta ori tractor.

Ne ducem tiptil, bagam capul pe usa, ca in filme, eu pe sus, sotia mea, mai scunda, pe jos, si vedem cea mai frumoasa imagine care poate exista: un copil fericit. Cu gura pana la urechi, Vlad striga: "Mama!", "Tata!". Si repeta aceasta secventa cam de 20 de ori. Ne-am obisnuit. Asa isi cristalizeaza cei mici informatiile. Il luam din patut si descoperim, instant, sursa mirosului suspect din ultimele 30-40 de minute. Vlad se uita ghidus si spune (ma rog, e un fel de-a... spune): "Puuuuuu!". A facut caca. A-l schimba pe Vlad este o aventura mai mare decat a urca Everestul fara masca de oxigen. Totusi, ii spun relaxat sotiei, asa cum am vazut prin filme: "Mergi tu la bucatarie. Ma ocup eu aici!"

Am pregatit cele 10 masinute, pisica si iepurasul, vreo 3-4 cai de plastic si servetelele. In 10 minute l-am schimbat. E, oricum, un timp care intra direct in Top 10. Mancam, in 3 (de fapt, Vlad mananca, iar noi ne chinuim, pentru ca la fiecare 10 secunde arata cu degetul spre mancarea noastra zicand: "Iiiii". Adica vrea si el.)

Ne imbracam si plecam la bunicii de la tara, parintii mei. O curte plina de lalele (pe care Vlad le-a mirosit, una cate una - cred ca erau pe putin 100!). Gaini, cocosi, curci, curcani, pisici, caini, pui de-o zi. Totul, ca in cartile frumos colorate ale lui Vlad. Copilul? In delir! Cu greu s-a lasat adormit, timp in care am dat gata vreo 2 gratare, facute asa, in ciuda crizei. Pe o ploaie marunta, o luam inapoi spre cazemata de beton. Asa ii spun eu Bucurestiului. Vlad, in scaunul sau de pasa, studiaza atent peisajul. Din cand in cand, intinde mana spre cate o masinuta, iar sotia mea se conformeaza. Ajungem acasa, ritualul standard care se incheie cu un biberon de 300 ml, servit in pat. Ne pupam de noapte buna si ne ducem in sufragerie, sa vedem un film. De cateva saptamani am inceput, timid, sa revenim la viata! Mai o carte, la ocazie, cate un film, vizite de si la prieteni. Ce mai, traim din nou!

A doua zi de dimineata, Vlad e in picioare la 08.00. Ei, nu se poate sa doarma in fiecare zi pana la 09.00. Ii multumim lui Dumnezeu pentru 7 ore de somn fara pauza si ne bucuram de inca o zi cu Vlad. Cand suntem acasa amandoi este, realmente, in extaz. Fuge de la unul la altul, ne pupa, ne mangaie pe picior. Normal, se arunca pe jos si urla ca un leu atunci cand nu faci ce vrea el, dar este o etapa in cresterea sa, dupa cum ne-a spus doamna doctor si am citit in carti. Asa ca nu-l luam in seama si isi revine rapid. Ziua trece repede, la fel cum vreau sa trec si eu la miezul acestui episod.

Duminica. A treia zi de odihna cu Vlad. Intram amandoi in camera sa si baiatul nostru ramane perplex. Stie ca doua zile ne vede dimineata pe amandoi. Acum e ceva diferit. Se uita la mama, apoi la mine, deschide gura, vrea sa spuna ceva, dar tot ceea ce reuseste sa zica este: "MATA!". Din MAMA si TATA, Vlad a compus un cuvant nou: MATA. Ne prapadim de ras, il schimbam de hainute (un scutec, dupa o noapte de lapte si ceai, bate spre 400 de grame!), timp in care Vlad mai comite una. Celebrul "Mama, papa!", se transforma, sub emotia momentului, in... "Mapa!". Lacrimi de ras, Vlad repeta de zeci de ori: "Mata, Mapa, Mata, Mapa...".

Am revenit cu jurnalul de tatic, editia noua. Va astept si pe voi cu istorioare. Amuzante, desigur, pentru ca viata trebuie sa fie vesela.

P.S. Inca nu ati cumparat cartea? Hmmm! Intrati acum pe www.jurnaldetatic.ro!