Campeanu.ro» Articole» E-@ltfel Romania» Jurnal (special) de tatic: Trei in concediu: Cu Olga la mare, la soare...

Tags: copii, concediu, mare, bebe, crestere copil, somn bebe, litoral, cazare mare, concediu in 3, despre copii

---

Luni, 21 iulie, am intrat in era "concediu cu copilul". O zi istorica pentru noi, un moment de cumpana si un prilej de reflectie aducatoare de amintiri cat se poate de frumoase, de genul "iti mai aduci aminte iubito cand dormeam pana la 12 si apoi ne gandeam inca 2 ore daca sa iesim sau nu din camera?". Ce vremuri... Pentru toti parintii care se pregatesc de marele pas spre concediu, in cazul de fata la mare, randurile ce urmeaza pot fi un indreptar, ori doar o sansa de a vedea ca si altii trec prin aceleasi momente. Cel putin, Florin este, cu siguranta, unul dintre ei :). Experienta primului concediu cu bebe, de doar un an in cazul fetitei noastre, este una unica si merita traita pe indelete. Ziua si noaptea. Mai ales noaptea.

Dar sa purcedem. Plecarea a fost planificata putin mai devreme decat momentul propriu zis al startului aventurii, undeva in luna martie ori poate chiar de anul trecut. "Abia astept sa mergem in concediu, sa stai si tu cu copilul toata ziua si eu sa dorm, sa va privesc cum va jucati, cum il schimbi de scutec, cum ii dai sa manance..." visa cu ochii deschisi sotia mea in fiecare seara cu "concert" Metallica & Lacrimosa din dormitorul matrimonial, devenit loc de decolare si aterizare, uneori direct pe parchet, pentru zgatia noastra, Olga. Si dupa odisei si iliade intregi tesute cu ochii inchisi, ne-am apropiat de acel moment. Prevazator mi-am luat concediu 3 zile inainte si 3 zile dupa evenimentul principal. La inceput, a fost planificarea. "Camera trebuie sa aiba baie, aer conditionat, frigider, liniste, sa fie aproape de mare, langa centru..." sunau cerintele, asa ca am cautat pe atotputernicul net pana cand si Google dadea semne de plictiseala. Evident ca rezervarea am facut-o cu 3 zile inainte si alegerea a fost Eforie Nord, vila Ayla. "Nu putem merge prea departe cu copilul. Daca se intampla ceva, Doamne-fereste?". La fel de logic, camera gasita a fost la etaj. Doar tata trebuie sa mai faca putin sport si in concediu, nu?

Pasul 2, plecarea. Dupa nopti intregi de reflectie (veti observa ca majoritatea deciziilor importante atunci cand ai copil se iau noaptea si asta nu pentru ca ar fi un sfetnic bun, ci pentru ca linistea ajuta mult la discutia dintre 2 persoane), am decis: mergem cu trenul, pentru ca trebuie sa plecam in asa fel incat sa ajungem in jurul orei 12:00, iar un drum cu masina ar insemna chin, caldura, aglomeratie si un copil pasat de un parinte la celalalt. Contrar tuturor parerilor gasite inainte si chiar dupa, am avut o calatorie aproape perfecta. Tren rapid, clasa intai, aer conditionat, spatiu sa alergi cu copilul dintr-un capat in celalalt al vagonului, loc sa pui si carutul, accesoriu omniprezent in viata de parinte, si, surprinzator, liniste. Bagajele le-am lasat, insa, sa calatoreasca linistite cu masina si le-am recuperat ulterior. Astfel, am avut ocazia sa ne imprietenim cu 2 mame care isi duceau copiii ceva mai marisori sa faca baie in mare, trei fetite preocupate sa ascunda cat mai repede iPod-ul cand ajungea Olga la ele (am descoperit ca fii'mea are o aplecare nativa spre tehnica, si acasa telecomanda este jucaria preferata), o bunica nostalgica si un cuplu ceva mai trecut, cu ochii umezi ori de cate ori vedeau zgatia noastra mergand de manute printre scaune. Una peste alta, un veritabil loc de joaca pentru copil, bone temporare si mereu lucruri noi de descoperit. Singurul inconvenient: cele mai bine de 5 ore de la Bucuresti la Eforie, pe o sina care se repara de X ani. Si Mesterul Manole cred ca ar fi reusit pana acum sa sfarseasca intr-un fel ce a inceput Guvernul Nastase si probabil ca va incheia Guvernul Stolojan. Dar nu le poti avea pe toate, asa ca am acceptat scrasnitul din roti la fiecare 30 de minute si popasurile lungi si dese.

Astfel am ajuns la mare. "Uite, Olga, marea, nisipul". "Papa, nani... mama, nani" a venit imediat reactia extaziata de acest moment inaltator, asa ca ne-am conformat. Am montat laptopul si am dat drumul la muzica, pentru ca noi altfel nu dormim, si intre timp am recuperat imensul bagaj in care doamna casei reusise sa stranga lucruri pe care, unele ce-i drept, le-am descoperit abia cand le-am desfacut din nou acasa. Pe plaja, reactia a fost totala. Cu atata lume in jur, Olga nu mai prididea sa arate cu degetul, obicei invatat recent, dar foarte folositor in viata ei sociala si in interactiunea cu toata lumea de pe strada; cand a simtit nisip de jur imprejur, a avut relevatia procuparii de baza din cele 7 zile de pe litoral: sa stranga cat mai mult pentru a-l aduce pe cearceaf si pentru a i-l pune lui mami in costumul de baie.

Intrarea in apa a fost insa punctul culminant. La tata in brate, Olga fremata de nerabdare pe mal sa faca "pleosc, pleosc" in apa mare din jur. Pas cu pas, pe masura ce simtea cat de rece este Marea Neagra desi sta toata ziua la soare, incepea sa creada ca a luat o decizie gresita si incerca sa-mi explice acest lucru. Prea tarziu insa. Am intrat in apa si de aici totul a fost istorie. Copiii, stropii cazatori de unde nici cu gandul nu gandeai, valurile si algele verzi de invidie ca nu pot sta mereu pe oameni au facut acest moment demn de imortalizat de mama de la mal, fericita ca tata si-a asumat o astfel de responsabilitate. Olga a fost fericita dupa numai 5 minute si de atunci, de fiecare data cand vedea apa, nu mai prididea de bucurie ca repeta acel experiment. Sincer, pentru aceste momente viata de parinte este cea mai frumoasa din lume si iti aduce ceea ce nimeni nu iti poate explica in cuvinte.

Pentru mamele care se intreaba daca doarme copilul mai bine la mare, raspunsul este DA. Doarme foarte bine, insa doar imediat dupa ce iese din apa. Olga tragea cate un pui de somn de una-doua ore, chit ca langa noi urlau "Ia porumbul neamule; Diseara mare concert cu Salam si Vijelie; Mare spectacol la Teatrul de Vara de la orele douazecisidoi". In plus, intr-o zi a avut privilegiul sa o/il asculte si vada live si pe Naomi, acel el/ea care ne va gadila in mod placut urechile si la Fesivalul de la Mamaia. Noaptea insa, programul il aveam acelasi, cu o ora de alergat prin pat pentru a adormi, timp in care tati se felicita ca avem balcon la camera si respira briza curata, si rece trebuie spus, a marii. Dimineata, trezirea se facea tot ca de obicei, putin dupa ce se umplea plaja si nu mai gaseai loc decat langa poteca ce ducea spre apa. Seara, in schimb, plimbarea obligatorie pe faleza ne-a facut sa ramanem in memoria multor turisti carora Olga le facea cu mana, precum starletele de cinema, pana obosea, fara nicio discriminare intre tanti mai trecute de prima tinerete si domnisoare ramase inca in costum de baie, desi mami cam incepuse sa suspecteze ca obiceiul acesta il are copilul de cand se plimba cu tata prin parc in Bucuresti. "Uite, ti-a facut cu mana; Vai, fetitei ii place de mine, ce dragalasa este; Uite, iubi, vrea sa vina la mine", toata lumea se simtea speciala cand trecea pe langa noi si nimanui nu i-am stricat bucuria de a se simti unic.

De povestit ar mai fi multe. Cum au luat tata si mama o piscina de la Bucuresti, gonflabila evident, pe care mai tarziu am citit ca scria "220 de litri de apa pentru a o umple" si pe care nu au desfacut-o niciodata, fiindca ar fi trebuit sa inchirieze un ATV pentru a se deplasa la plaja (nu o sa inteleg niciodata cum a incaput o namila de piscina intr-o cutiuta de 40 de centimetri), cum a stat Olga in colac (al doilea, cumparat de acolo, fiindca cel luat de acasa nu era atat de frumos) pana la primul val care mai avea putin si o arunca pe mal, cum stia tot restaurantul ca fetita noastra asteapta sa vina tata cu papa si apa la masa, sau cum am invatat cuvantul "musculita" inca din prima zi de stat la plaja si aruncat palme pe toate partile corpului. Olga a fost insa incantata de primul ei concediu si ca rasplata a mancat mai bine ca niciodata, iar in ziua in care trebuia sa plecam, de data aceasta cu masina pentru ca se intampla seara spre noaptea, a tinut sa celebreze dormind dupa-amiaza 4 ore si jumatate (record absolut si niciodata de egalat). Bronzata si batuta de vant, cu pletele carliontate zburlite si-a luat chiar "Pa, Pa" de la apa si a promis ca vine si la anul. Acum ne-am intors la Bucuresti, dormim din nou pe sponci, facem nazuri la mancare si testam mereu viligenta lui tati si mami incercand sa vedem daca distanta de la pat la parchet a ramas aceeasi. Am fost insa in primul nostru concediu si am avut parte de o experienta de neuitat. Ceea ce va dorim si voua. Mai ales lui Vlad, gata si el, din cate am inteles, de o astfel de aventura.

Olga, Ioana & Cristi